VIDEO Cutremur puternic în Bali, urmat de replici severe. Ce magnitudine au anunțat experții

29 august 2023 5:50   Internațional
Ultima actualizare:

Un cutremur puternic a lovit marea la nord de insulele Bali și Lombok, în Indonezia, marți dimineața, a anunțat Centrul Seismologic European-Mediteranean (EMSC). Specialiștii seismologi din Indonzia și SUA au anunțat că seismul a avut o magnitudine de 7,1, relatează Reuters, iar  adâncimea la care s-a produs a fost uimitor de mare. Autoritățile au transmis populației să nu părăsească clădirile.

Epicentrul cutremurului a fost la 203 km (126 mile) nord de Mataram, Indonezia. Seismul a fost foarte puternic, cu toate că adâncimea la care a avut loc a fost foarte mare, de peste 500 km sub suprafața Pământului, a spus EMSC.

Ce spun experții

Agențiile geologice indoneziene și americane au estimat magnitudinea la 7,1, fără amenințarea unui tsunami.

Cutremurul a fost resimțit puțin înainte de ora 4 a.m. (20.00 GMT) în zonele de coastă din Bali și Lombok și a fost urmat de două replici puternice cu magnitudinea de 6,1 și 6,5, potrivit agenției geologice indoneziene.

Spaimă printre turiști

Turiștii care se află în stațiunea Mercure Kuta Bali au fugit îngroziți din camerele de hotel când au ce au simțit tremurul din ce în ce mai puternic, a declarat managerul hotelului Suadi pentru Reuters la telefon.

„Câțiva oaspeți și-au părăsit camerele, dar se află încă în zona hotelului”, a spus el, adăugând că după ce mișcarea tectonică s-a oprit turiștii s-au întors în camere, iar clădirea nu a suferit deteriorări.

Deocamdată nu există rapoarte privind pagubele produse după cutremurul puternic, a declarat agenția indoneziană de dezastre BNPB.

„Cutremurul este profund, așa că nu ar trebui să fie distructiv”, a declarat purtătorul de cuvânt al BNPB, Abdul Muhari.

În imaginile postate pe internet, se văd turiștii care au ieșit speriați în stradă.

Autoritățile au spus că nu ar exista riscul producerii unui tsunami, dar plajele sunt monitorizate atent în acest sens.

Indonezia este situată pe așa numita "Centura de foc" a Pacificului unde plăcile tectonice intră în coliziune.

Mai multe