Caz rar! A avut nevoie de un rinichi, la zece ani după ce a donat

8 mai 2022 17:07   Național

Un bărbat i-a donat un rinichi fiului său, iar acum, după zece ani, a avut şi el nevoie de un rinichi. Medicii ieşeni spun că nu a mai fost un caz similar până acum, este o situaţie pe care au întâlnit-o doar în literatura de specialitate, scrie adevărul.ro.

Un bărbat, care în urmă cu zece ani a donat un rinichi fiului său pentru a-l ajuta în lupta sa cu insuficienţa renală, a avut la rândul lui nevoie de ajutor. Bărbatul în vârstă de 66 de ani, din Roman, a fost salvat de un donator în moarte cerebrală.

Transplantul a fost posibil în urma prelevării de organe care a avut loc la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi, intervenţiile fiind realizate zilele trecute în Compartimentul de Transplant Renal de la Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon” din Iaşi.

„Nu a mai fost un caz similar până acum, este o situaţie pe care am întâlnit-o doar în literatura de specialitate. Şi-a ajutat fiul să treacă peste un episod de insuficienţă renală, iar acum a ajuns şi el în pragul şedinţelor de dializă. Valorile creatininei erau destul de mari, astfel că urma să înceapă şedinţele de dializă chiar săptămâna viitoare. Pentru el este o şansă pe care a primit-o după ce el la rândul lui a dat o şansă copilului său, şi sperăm ca prin acest transplant să îi aducem la normal starea de sănătate”, a explicat conf.dr. Ionuţ Nistor. medic primar nefrolog şi purtător de cuvânt al unităţii medicale ieşene.   

Acesta nu a fost singurul transplant, cel de-al doilea rinichi ajungând la un bărbat de 58 de ani din Botoşani, care făcea dializă din 2021.

Bărbatul, operat la Spitalul "Parhon" din Iaşi

Operaţiile de transplant au avut loc miercuri, 4 mai, iar acum ambii pacienţi se află sub supravegherea medicilor de la Spitalul „Parhon” din Iaşi. Medicii au mulţumit echipei ATI de la Spitalul de Neurochirurgie, care s-au ocupat de identificarea donatorilor.   

„Mulţumim familiei donatorului care, prin acest gest, a reuşit să dea această şansă pacienţilor şi să le schimbe complet viaţa. Aş vrea să mulţumim şi colegilor de la Spitalul de Neurochirurgie care au grijă de pacienţii aflaţi în moarte cerebrală şi care depun un efort susţinut în ultimele săptămâni pentru a identifica donatorii şi a facilita ca aceste intervenţii să se realizeze în cele mai bune condiţii medicale”, a completat medicul ieşean.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!  

Mai multe