A revenit pe primul loc în topul celor mai bogați români. Averea i s-a dublat în ultimii 4 ani

13 iunie 2024 10:54
Ultima actualizare:

Ion Țiriac a revenit pe primul loc în clasamentul Forbes. Fostul mare jucător de tenis are o avere uriașă care i s-a dublat în decursul ultimilor patru ani, scrie adevărul.ro. La începutul lui 2024, Daniel Dineș era pe primul loc în topul bogaților României. 

Ion Țiriac Foto: arhivă Click!

Cel mai bogat român

Ion Ţiriac este din nou pe primul loc în clasamentul Forbes. Fostul mare jucător de tenis, care are o avere uriaşă, a profitat de problemele cu care se confruntă „rivalul” său din top, Daniel Dineş. Ion Ţiriac a luat decizii radicale în ultimii ani şi a cedat „bijuteriile coroanei”. A renunțat la diviziile de leasing financiar care îi purtau numele, turneul de tenis de la Madrid şi o competiţie de golf din Spania.

În 2015, renunța şi la 45% dintre acțiunile băncii care îi poartă numele pentru aproximativ 700 de milioane de euro. Omul de afaceri a vândut şi mai multe terenuri, companii și participații la firme, în schimbul cărora ar fi încasat 1,2 miliarde euro. Toate aceste tranzacţii l-au propulsat în topul celor mai bogaţi români, iar averea lui aproape s-a dublat în decurs de patru ani. În această lună a venit şi confirmarea specialiştilor de la Forbes. Aceştia anunţă că Ion Ţiriac tocmai a revenit pe primul loc în clasamentul general al averilor românilor, cu un total de 2.1 miliarde de dolari.

Ce s-a întâmplat cu averea lui Daniel Dineș

În schimb, averea lui Daniel Dineş s-a „prăbuşit”. Dacă la începutul anului 2024 era estimată la 2.7 miliarde de dolari, acum a ajuns la 1.4 miliarde de dolari. Acţiunile firmei fondate de Dineş, UiPath, au suferit o cădere de 30% la finalul lunii mai. A fost momentul în care antreprenorul român a decis să revină în funcţia de CEO.

Daniel Dineş a ajuns de pe primul loc în topul bogaţilor României pe ultima treaptă a podiumului. Locul secund este ocupat de Dragoş Pavăl, cel care are o avere estimată la 2 miliarde de dolari.

Citește întreg articolul pe adevărul.ro

Mai multe