#Exclusiv Click!

Absențe în primele zile de școală! Copiii au lipsit de la cursuri, după ce părinții au decis pe cont propriu să îi țină acasă

9 ianuarie 2026 13:15   Național

Deși anul școlar a fost reluat, pentru o parte dintre elevi clopoțelul nu a sunat încă. Mai mulți părinți au decis să le prelungească vacanța copiilor, învoindu-i pe cont propriu și amânând revenirea la cursuri până la începutul săptămânii viitoare. Specialiștii spun, însă că nu a fost tocmai cea mai bună decizie. 

Absențe de la cursuri joi și vineri

În numeroase unități de învățământ din țară, întoarcerea la școală a fost marcată de un număr neobișnuit de absențe. Potrivit profesorilor, mai mulți părinți au decis să își țină copiii acasă joi și vineri, considerând că două zile de cursuri nu justifică efortul revenirii imediate după vacanță. „Am ales să nu îl ducem la școală doar pentru două zile. Ni s-a părut că este mai bine să se mai odihnească și să înceapă de luni, odihnit și pregătit”, spune o mamă din București.

O situație similară este semnalată și în Cluj, Brașov, Iași sau Timișoara, unde mai mulți părinți au făcut cereri de învoire pentru ultimele două zile ale săptămânii. Elevii recunosc că decizia a fost primită cu entuziasm. „A fost bine că am mai stat acasă. Oricum, în primele zile după vacanță nu se fac așa lecții importante”, spune un elev de gimnaziu. Cadrele didactice spun, însă contrariul. „Chiar și două zile contează. În aceste prime ore se reface ritmul de lucru, se stabilesc regulile din clasă și se reia disciplina de studiu. Când lipsesc mulți elevi, adaptarea este mai grea pentru toată lumea”, explică un profesor de liceu din Harghita.

Directorii de școli confirmă că au primit numeroase solicitări de învoire, unele chiar în dimineața zilelor de curs. „Au fost părinți care ne-au anunțat că elevii vor reveni de luni. Înțelegem motivele, dar ne dorim ca școala să fie tratată cu seriozitate. Chiar și o absență scurtă poate crea goluri”, spune un director de gimnaziu din județul Harghita. Potrivit acestuia, în unele clase, aproape un sfert dintre elevi au lipsit în primele două zile.

Părinții nu au procedat corect cu prelungirea vacanței 

Specialiștii în psihologie atrag atenția că, dincolo de materie, revenirea la școală are un rol important în reglarea emoțională a copiilor. „Pentru elevi, mai ales pentru cei din ciclul primar și gimnazial, rutina este esențială. Chiar dacă au fost doar două zile, ele ar fi ajutat la readaptare, la reglarea programului de somn și la reconectarea cu mediul școlar. Prelungirea vacanței, chiar și cu câteva zile, poate face tranziția mai dificilă”, explică psihologul Mihaela Dinu.

Aceasta subliniază că mesajul transmis de părinți este la fel de important ca efectul practic al absenței. „Copiii pot înțelege că școala este opțională sau negociabilă, ceea ce, pe termen lung, poate afecta motivația și disciplina. Era mai sănătos ca elevii să revină treptat în ritm, chiar și pentru două zile, decât să înceapă brusc de luni”, mai spune psihologul.

Elevii vor intra în vacanța de schi

Elevii au revenit la cursuri, însă nu pentru mult timp, deoarece următoarea pauză din calendarul școlar este deja aproape. La mijlocul lunii februarie începe vacanța de schi, cunoscută și ca săptămâna mobilă, stabilită de inspectoratele școlare județene. Pentru anul școlar 2025–2026, această vacanță este programată în intervalul general 9 februarie – 1 martie 2026, majoritatea județelor, inclusiv Bucureștiul, alegând perioada 16–22 februarie 2026.

Mai multe