Copiii revin la școală după vacanța de iarnă! Sfaturi utile pentru părinți
Vacanța de iarnă se încheie, iar elevii și preșcolarii sunt așteptați la cursuri joi, 8 ianuarie, marcând începutul celui de-al treilea modul al anului școlar 2025-2026. Specialiștii atrag atenția că revenirea la școală nu ar trebui să fie forțată, recomandând o reintegrare treptată care să includă atât activități educative, cât și mișcare.

Elevii revin la cursuri pe 8 ianuarie
Elevii și preșcolarii revin la cursuri joi, 8 ianuarie, potrivit calendarului oficial al Ministerului Educației. Această etapă marchează debutul celui de-al treilea modul de învățare al anului școlar 2025-2026 și va dura aproximativ cinci săptămâni, până pe 13 februarie.
Ministerul Educației a stabilit că după această perioadă urmează vacanța mobilă sau vacanța de schi, care se va desfășura între 14 și 22 februarie. Anul școlar are în total 36 de săptămâni, cu excepția elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a/a XIII-a, care au un program adaptat pentru examenele naționale și evaluările finale.
Se recomandă o revenire treptată la școală, combinând învățarea cu mișcarea
Revenirea la școală după vacanță poate fi, însă dificilă pentru mulți copii. Psihologii atrag atenția că perioadele de relaxare prelungite în timpul sărbătorilor de iarnă au modificat rutina zilnică, iar tranziția bruscă la programul școlar poate genera stres și oboseală. „Copiii au petrecut mai mult timp în casă, s-au obișnuit cu un ritm diferit și cu activități mai puțin structurate.
Este important ca revenirea la școală să fie graduală, astfel încât să nu fie percepută ca o presiune bruscă. Trebuie să combinăm timpul de studiu cu pauze active și mișcare”, explică psihologul Aida Ivan. Pe lângă adaptarea psihologică, experții recomandă și reintegrarea treptată a activității fizice. Sportul nu doar că ajută la menținerea sănătății, dar stimulează și capacitatea de concentrare și reducerea stresului. Profesorii de educație fizică și nutriționiștii subliniază că exercițiile ușoare, plimbările în aer liber sau jocurile sportive organizate pot facilita revenirea copiilor la un program structurat.
„Este mult mai eficient să integrăm activități fizice, jocuri și pauze regulate!"
Școlile și grădinițele au început să implementeze metode prin care elevii să se readapteze fără presiune. În primele zile după vacanță, orele pot fi mai interactive, cu activități care stimulează creativitatea și colaborarea. De asemenea, cadrele didactice sunt încurajate să acorde atenție semnelor de oboseală sau anxietate, iar părinții să sprijine rutina acasă prin menținerea unui program regulat de somn și alimentație sănătoasă
. Specialiștii avertizează că revenirea bruscă la programul școlar obișnuit poate fi mai dificilă pentru copiii mai mici, care au nevoie de timp pentru a se reconecta cu colegii și activitățile educative. „Nu este recomandat să forțăm copiii să revină imediat la ore lungi de studiu. Este mult mai eficient să integrăm activități fizice, jocuri și pauze regulate, astfel încât ei să își refacă energia și să se obișnuiască treptat cu ritmul școlar”, mai adaugă specialistul.
„Urmează să înceapă școala și, sincer, fiica mea este puțin emoționată. Am încercat să facem trecerea mai ușoară prin activități scurte de dimineață și plimbări în aer liber, ca să nu fie stresată de revenirea la programul normal. Cred că pauzele și jocurile după școală o vor ajuta să se readapteze mai ușor”, spune Andreea Mihalici, mamă a unei eleve de clasa a III-a.



































