Accident mortal în Buzău, sâmbătă dimineața. Doi oameni au murit și alți cinci au fost răniți

21 septembrie 2024 5:55   Național
Ultima actualizare:

Un tragic accident rutier a avut loc sâmbătă dimineață în județul Buzău. Doi oameni și-au pierdut viața, iar alți cinci au fost preluați de ambulanțe după ce au suferit răni grave. Polițiștii fac cercetări pentru a stabili exact împrejurările în care s-a produs tragedia. Și în Covasna trei oameni au fost răniți după un accident care a blocat drumul pe amebele sensuri de mers.

Accident mortal în Buzău

Accidentul mortal a avut loc sâmbătă dimineață în jurul orei 4.30, pe Drumul Județean 203I, pe raza orașului Pogoanele.

Șoferul autoturismului, un bărbat din Brăila de 49 de ani ar fi pierdut controlul volanului în apropierea orașului Pogoanele din județul Buzău.

Mașina, în care se aflau șase pasageri, potrivit presei locale s-a răsturnat în afara părții carosabile, într-un șanț.

Accidentul s-a soldat cu decesul a două pasagere, de 48 și 62 de ani, din Brăila și Buzău.

De asemenea, șoferul și alți patru pasageri, cu vârste cuprinse între 48 și 62 de ani, din Brăila, au fost răniți, fiind preluați de ambulanță pentru îngrijiri medicale.

”De asemenea, şoferul şi alţi patru pasageri, cu vârste cuprinse între 48 şi 62 de ani, din Brăila, au fost răniţi, fiind preluaţi de ambulanţă. Poliţiştii buzoieni au deschis dosar penal şi continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul”, potrivit IPJ Buzău.

Accident în Covasna. Trafic oprit

Și în Covasna a avut loc un accident rutier, iar traficul a fost restricționat. Trei persoane au fost rănite după un impact între un autoturism și o autoutilitară. Evenimentul rutier a avut loc sâmbătă dimineaţă pe DN 11, în judeţul Covasna. Traficul pe ruta Braşov-Târgu Secuiesc a fost restricționat.

„Pe DN 11 Braşov-Târgu Secuiesc, în zona localităţii Moacşa, judeţul Covasna, a avut loc un accident rutier între o autoutilitară şi un autoturism”, anunţă Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române, trasnmite News.ro.

În urma accidentului, au fost rănite trei persoane, care sunt evaluate medical la faţa locului.

Traficul rutier a fost restricționat în ambele sensuri de mers.

Mai multe