Acoperișul unei terase din Sinaia, prăbușit peste cinci oameni. Sunt trei victime

2 ianuarie 2022 13:12   Național
Ultima actualizare:

Acoperișul unei terase din Sinaia s-a părbușit, duminică, 2 ianuarie, peste clienții unei terase. Bilanț: 3 victime, dintre care și un copil de șase ani. 

Trei persoane au fost transportate la Camera de Gardă a Spitalului Județean Ploiești, duminică, în jurul orelor prânzului, după ce prelata unei terase s-a prăbușit peste ele. Motivul pentru care acoperișul a cedat îl reprezintă greutatea stratului de zăpadă acumulat, scrie Observatorul de Prahova. Incidentul a avut loc în Sinaia, pe Aleea Cazărmii.

Potrivit informațiilor ISU Prahova, cinci oameni se aflau pe respectiva terasă în momentul în care, sub presiunea zăpezii, acoperișul acesteia a cedat. Imediat la fața locului au ajuns poliția și ambulanța. În prezent, se intervine pentru degajarea elementelor de construcție căzute.

În urma incidentului, trei dintre cei cinci clienți au fost răniți și au fost transportați de urgență la spital. Este vorba despre doi adulți dar și un copil de numai șase ani. 

Știre în curs de actualizare

Mai multe