Actriță din România, agresată în parc, în timp ce trecătorii priveau: „Mă trezesc cu el la gât”

18 mai 2023 18:06   Național
Ultima actualizare:

Un incident șocant a avut loc chiar în cursul zilei de azi, în plină zi, în parcul Cișmigiu din capitală. O actriță de la Teatrul Excelsior București, Andreea Hristu, a fost agresată în timp ce mai mulți oameni din jur priveau scena, fără ca niciunul să intervină. Agresorul a fost reținut de către poliție, care a sosit rapid la locul faptei.

Un incident absolut șocant a avut loc în capitală, chiar în cursul zilei de azi. Acesta a fost relatat chiar de victima întâmplării, actrița de la Teatrul Excelsior București, pe numele ei Andreea Hristu, care a fost atacată de un bărbat după ce a refuzat să îi dea bani, în timp ce nimeni din jur nu a intervenit. Totul a avut loc în timpul zilei, chiar în parcul Cișmigiu, iar actrița a vorbit despre incident pe pagina ei personală de Facebook.

„Azi am fost bătută în Cișmigiu, în plină zi, lângă podul ăsta frumos. Da, se poate.

Stăteam pe o bancă, cu o carte și o cafea. Se apropie un individ, nimic suspect, vorbește frumos, vrea să mă întrebe ceva. Îmi cere bani, îi spun nu. Insistă, îi cer să plece. Începe să mă jignească, să mă înjure. Ridic tonul și îl ameninț cu poliția. Continuă. Sun la 112.

Mă trezesc cu el la gât, îmi zboară telefonul pe jos, cu dispecera în apel. Țip. Mă uit în jur după ajutor. Mă lovește cu propria mea plasă cu cărți până se rupe și cad toate răsfirate pe alee” a scris pe pagina de Facebook actrița Andreea Hristu, relatând întâmplarea.

Mai mulți bărbați au privind cum femeia era lovită, fără să intervină

Iar deși în zonă mai era lume care putea sări în ajutorul actriței, nimeni nu a venit în ajutorul ei, aceasta scriind în continuare pe pagina de Facebook că „sunt 4 oameni pe băncile din jurul meu, niciunul nu intervine.

În timp ce individul se îndepărtează zicând în gura mare că eu l-am agresat, se apropie o tânără care rămâne cu mine până vine poliția și care acceptă să fie și martor la dosar. Alți oameni vin să mă ajute, unii se duc să-l caute pe individ prin parc. “Bărbații” care au fost prezenți de la început s-au evaporat toți.”

Actrița a spus că încă se simte șocată de incident, dar că urmele fizice sunt unele minore. Ea s-a declarat indignată de faptul că un asemenea asalt poate avea loc în miezul zilei, lângă un loc de joacă, fără ca nimeni să intervină.

Mai multe