Afacerea bio care l-a îmbogățit pe un român din Bihor: „Clienţii nu cred, de multe ori că sunt produse în România”

7 octombrie 2023 14:09   Național

O familie de români s-a apucat să facă agricultură în vârf de munte, la Șinteu, județul Bihor, gândind astfel una dintre cele mai inteligente afaceri din România.

Bogdan și Oana Lerescu au obţinut un milion de euro din fonduri europene, bani pe care i-a investit în cultura zmeurii, un fruct la mare căutare în lume. Plantele le-au adus tocmai din Italia și Olanda şi au avut mână bună.

S-au adaptat rapid și le-a priit aerul curat din vârf de munte. Anul acesta au adunat patru tone de zmeură pe hectar, triplu faţă de anul trecut.

„În medie cam cinci kilograme de zmeură pe sezon produce o astfel de plantă. E o cultură ecologică într-adevăr, mult mai greu de întreţinut decât o cultură neconvenţional, dar ne bucurăm că reuşim să realizăm o astfel de agricultură şi reusim să le oferim aşa fructe sănătoase clienţilor noştri”, spune Oana Lerescu, citată de a3.

Toamna este vremea pentru culesul roadelor muncii din timpul anului: zmeură aromata, cărnoasa şi roşie, bine-coaptă.

A dat viața de corporație pe agricultură

Sătul de munca de corporației, pe care a experimentat-o în mai multe locuri din lume, Bogdan Lerescu și-a schimbat radical viaţa. Originar din Târgu Mureș, bărbatul și-a găsit liniștea împreună cu soția şi cei doi copii la Șinteu, în Bihor.

„Resursele pe care le-am avut după o viaţă de muncă le-am cam îngropat aici, sunt aici în tot ce am construit împreună şi cu ajutorul fondurilor europene gestionate de AFIR (Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale) şi azi e nevoie să lucrăm foarte mult, agricultura are foarte multe riscuri şi e nevoie să le ţinem sub control", a explicat Bogdan Lerescu, inginer horticol.

Pe un hectar de teren a înfiinţat o plantație de zmeură, atât în solarii cât și în câmp, dar şi una de alun pe alte cinci hectare. La cea de zmeură, producția a fost una record.

„Am reuşit să recoltăm aproape patru tone anul acesta până acum. Înca mai sunt fructe pe plante, nu foarte multe, dar e posibil să mai recoltăm câteva sute de kilograme", spune Bogdan Lerescu.

„Am avut nişte zile de foc în luna august când am recoltat şi 400 de kg într-o zi, ne-au luat prin surprindere, s-au copt foarte repede şi a trebuit să găsim toţi vecinii disponibili să ne ajute să le strângem. Am reuşit până la urmă şi chiar ne bucurăm”, mai spune românul.

Tânărul agricultor vinde zmeura cu 40 de lei kilogramul. „Avem o tufă cu nişte fructe deosebite, cu o dimensiune mare, fructul e ferm, exact cum îl preferă clienţii. De multe ori, când suntem în pieţe, târguri clienţii nu pot să creadă că aceste fructe sunt produse în România într-o cultură organică”, povesteşte Bogdan Lerescu.

Mai multe