Ai înghițit din greșeală soluția din testul Covid-19? Iată ce se poate întâmpla
Starea de alertă a fost ridicată, cazurile de infectare cu virusul Covid-19 au scăzut, însă pericolul nu a trecut. Testele rapide încă sunt folosite. Ce conțin acestea?
Ce substanta contin testele
Testele pentru depistarea infecției au fost și încă sunt utilizate, mai ales de persoanele care prezintă simptome. Testele sunt variate, însă toate kiturile conțin conţin o substanţă chimică lichidă în flaconul de extracţie care ar putea fi dăunătoare dacă este ingerată. Copiii sunt cei mai afectați, mai ales dacă ajunge în nas sau ochi.
Potrivit centrelor pentru controlul otrăvirii din SUA aceste kiturile de testare Covid-19 conțin un flacon de extracţie, un tub mic cu lichid. După ce tamponul nazal sau saliva intră în contact cu acel lichid, acesta duce la obţinerea unui rezultat pozitiv sau negativ. Centrele avertizează însă împotriva ingerării unei substanţe chimice care se află în interiorul kiturilor de testare.
De asemenea, și Centrul pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor din SUA anunță că substanţa folosită în testele rapide poate fi periculoasă pentru adulţi, dar mai ales pentru copii, atunci când contaminează alimentele sau apa, sau când este înghiţită.
Centrul a raportat chiar cazul unei femei care a confundat flaconul lichid cu picăturile de ochi. A avut roşeaţă şi iritaţie care au dispărut după clătirea cu apă rece timp de 10 minute. De asemenea, un cuplu a citit greşit instrucţiunile de testare şi a pus lichidul pe tamponul de testare, introducându-l apoi în nas. Au suferit o iritaţie nazală.
testul rapid Covid-19
Testele rapide conțin mai multe substanțe chimice, cum ar fi azidă de sodiu, fosfat anorganic, un surfactant.
„Dintre aceste substanţe chimice, azida de sodiu este cea mai îngrijorătoare, deoarece este recunoscută ca o otravă puternică.”, a declarat pentru Verrywellhealth.com medicul toxicolog Johnson-Arbor, MD, co-director la National Capital Poison Center.
Ce este azida de sodiu?
Azida de sodiu este o pulbere fără culoare sau miros care este folosită în airbag-urile auto, în agricultură pentru controlul dăunătorilor, dar şi ca exploziv. Este utilizată şi în procesul de fabricare a berii, vinului şi cauciucurilor. Testele rapide de antigen conţin această substanţă chimică. Deşi există o cantitate foarte mică de azidă de sodiu în fiecare test, expertul a spus că este posibil ca testele să provoace otrăvire accidentală. Cantitatea de substanţă chimică în majoritatea testelor rapide este mult mai mică decât aceea care se preconizează poate provoca otrăvire dacă este înghiţită de un adult, dar în cazul copiilor lucrurile pot sta diferit, conform clickpentrufemei.ro.
Azida de sodiu este o pulbere fără culoare sau miros care este folosită în airbag-urile auto, în agricultură pentru controlul dăunătorilor, dar şi ca exploziv. Este utilizată şi în procesul de fabricare a berii, vinului şi cauciucurilor.
Testele rapide de antigen conţin această substanţă chimică, și deşi există o cantitate foarte mică de azidă de sodiu în fiecare test, expertul a spus că este posibil ca testele să provoace otrăvire accidentală.
Cantitate mică de substanță chimică
Cantitatea de substanţă chimică în majoritatea testelor rapide este mult mai mică decât aceea care se preconizează poate provoca otrăvire dacă este înghiţită de un adult, dar în cazul copiilor lucrurile pot sta diferit.
„Dacă acest compus este înghiţit sau intră în contact direct cu ochii, poate fi toxic. Acest lucru se datorează faptului că împiedică celulele să folosească oxigen”, a atenţionat medicul toxicolog.
Puteţi urmări ştirile Click! pe Google News, Facebook și Instagram