Elevii cu răceală, gripă sau COVID nu pot face școală online

Ultima actualizare:

Adio, școală online! Începând cu data de 9 martie, odată cu ridicarea stării de alertă, cursurile cu prezență fizică din școli nu se mai suspendă în funcție de numărul cazurilor de COVID sau de gradul de ocupare a paturilor din spitale. Toți elevii trebuie să revină în bănci. În cazul în care fac COVID, gripă sau răceală, vor sta acasă, însă fără posibilitatea de a mai participa la cursuri online.

image

Am COVID. De ce nu mai pot face școală online?

Starea de alertă a fost ridicată, însă pandemia nu a trecut. În continuare se infectează atât adulți, cât și copii. Cei mai mulți fac forme ușoare și s-ar simți în stare să participe la cursuri, însă, pentru că sunt infecțioși, trebuie să rămână acasă, în izolare. În aceste condiții, tot mai mulți părinți se întreabă de ce nu li se dă posibilitatea de a participa la cursuri online, mai ales că platformă există.

Nu mai avem bază legală pentru învățământ online

Da, există platformă, însă nu există legislație. „În momentul în care a dispărut starea de alertă, au dispărut și reglementările privind cursurile online. Ne-am întors, practic, la legislația dinainte de pandemie, care spune că, în cazul în care un elev are o boală ușoară, va sta acasă și va primi scutire medicală. Nu există normă legală prin care să asiste, de acasă, la cursuri online, pentru că nu există învățământ online în legea educației”, au explicat pentru Click! reprezentanții Ministerului Educației.

Copiii își primesc temele pe WhatsApp sau Classroom

De altfel, predarea în sistem online ar fi chiar complicată, e de părere Cătălin Căpățînă, președintele Asociației Părinților din sectorul 5. „E greu să deschizi camerele videi pentru 1-2 copii aflați acasă. Dacă era complicat înainte, când erau școlile închise fizic, dar acum! Vă dați seamă că, după doi ani de pandemie, nimeni nu mai vrea să audă de online. În definitiv, nici înainte nu era foarte bine cu genul acesta de predare. Acum, în practică, profesorii trimit copilului bolnav lecția predată și temele pe care le are de făcut, folosind platforma Classroom sau Whatsapp”, spune Cătălin Căpățînă.

Excepție pentru copiii cu boli cronice

image

Doar pentru elevii cu boli cronice autoritățile s-au stabilit măsuri suplimentare de protecție. Ministerul Educației a publicat recent în Monitorul Oficial un Ordin care prevede faptul că „elevul care suferă de boli care îi afectează capacitatea de oxigenare, boli respiratorii cronice severe, boli cardiovasculare, obezitate severă, diabet zaharat tip I, boli inflamatorii, boli autoimune, boli rare, boli ereditare de metabolism și alte afecțiuni cronice severe, va putea face cursuri în sistem hibrid”.

Unii părinții sunt nemulțumiți și vor adaptarea legislației, pentru a li se permite și elevilor cu boli ușoare (răceală, viroze, COVID) să asiste la cursuri online, în perioada de autoizolare, acasă.  

Puteţi urmări ştirile Click! pe Google News, Facebook și Instagram.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
junjun1 jpeg
michael jackson jpg
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
cristela georgescu instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net