Rafila: „De miercuri, toate restricțiile vor fi ridicate”

#Coronavirus
Ultima actualizare:

Gata! După aproape doi ani, starea de alertă de pe teritoriul României va înceta, din această noapte. Odată cu ea, dispar majoritatea restricțiilor. Masca de protecție nu mai e obligatorie nici la exterior, nici la interior, izolarea rămâne la stadiul de „măsură de bun simț”, iar certificatul verde pentru acces la mall sau la restaurant e și el de domeniul trecutului.

De miercuri, masca de protecție nu mai e obligatorie
De miercuri, masca de protecție nu mai e obligatorie

S-a încheiat o perioadă complicată. Pe 15 mai 2020, după două luni de stare de urgență, România intra într-o stare prelungită „de alertă”. Iată că, după 22 de luni, ne luăm adio de la ea și intrăm într-o oarecare normalitate. Azi e ultima zi de stare de alertă, mâine e prima zi de libertate. Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat în această după-amiază că, începând cu 9 martie, toate restricțiile vor fi ridicate. De acum, se mizează pe „prudență și responsabilitate”.

Iată care sunt măsurile care dispar!

·        Utilizarea măștii în spațiile exterioare și în spațiile interioare nu va mai fi obligatorie;

·        Nu vor exista limite privind accesul în diverse spații publice, precum spații comerciale, instituții de alimentație publică, instituții publice;

·        Nu vor mai fi limite în privința orarului;

·        Certificatul PLF  de localizare a călătorilor nu va mai fi solicitat;

·        La intrarea în țară, nu va mai fi solicitat certificatul verde COVID. Dar, pentru că majoritatea țărilor europene îl păstrează, ministrul Alexandru Rafila recomandă românilor să consulte condițiile de călătorie înainte de a pleca la drum.

Măsuri recomandate în continuare

Cu toate acestea, pandemia nu a trecut. Avem în continuare peste 5.000 de cazuri de infectări și peste 100 de morți pe zi. Autoritățile nu mai impun nimic, însă recomandă fiecăruia dintre noi să fie responsabil. Astfel, la stadiul de recomandare rămân următoarele:

·        Purtarea măștii în spații publice aglomerate, în spații închise, în mijloacele de transport în comun, în unitățile sanitare, în grădinițe, în școli și în universități;

·        Evitarea spațiilor aglomerate;

·        Spălatul mâinilor, folosirea unui antiseptic;

·        Mijloacelel de transport în comun să fie dezinfectate periodic;

·        Testarea și prezentarea la medicul de familie în cazul în care avem simptome.

Izolarea – o măsură „de bun simț”

Izolarea și carantina nu vor mai fi nici ele obligatorii, în sensul că „nu mai sunt dublate de control”. Rămân „măsuri de bun simț”, a mai spus Rafila. „Izolarea unei persoane simptomatice e normală, așa cum e recomandată și pentru alte tipuri de afecțiuni. Însă nu mai e dublată de control, controlul va dispărea. Asta nu înseamnă că trebuie să împrăştiem infecţia, izolarea este esenţială şi pentru o vindecare mai rapidă”. Despre carantină, ministrul a arătat că procesul de evaluare a legislaţiei continuă şi în acest moment, pentru că este nevoie de o decizie a CNSU şi se va anunţa dacă va continua sau nu această carantină şi în ce condiţii.

Nu renunțăm la testare

test covid foto ministerul sanatatii jpg

Rămân în continuare deschise centrele de testare, căci nu putem spera la o reducere a numărului de cazuri prin reducerea identificării bolnavilor. Spitalele, însă, vor funcționa în sistem combinat. „Unitățile care au tratat până acum pacienți COVID vor trata și în continuare. Dar pe măsură ce numărul pacienților va scădea, activitatea spitalelor se va relua cu tot profilul de activitate pe care îl are fiecare unitate în parte, astfel încât să existe, tot așa, un proces gradual de întoarcere la normalitate”, a mai spus ministrul Sănătății.

Perioadă de tranziție pentru universități

Încetarea stării de alertă înseamnă, în educație, „revenirea totală la starea de dinainte de Legea 55”, adică se anulează atât toate restricțiile, cât și toate facilitățile, a declarat pentru edupedu.ro ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. Astfel, elevii nu mai sunt obligați să meargă la școală cu măști de protecție, acest lucru rămânând la stadiul de recomandare. De asemenea, nu se mai pot organiza cursuri și examene online. Nu se știe dacă se păstrează măsura testării sau ce se întâmplă dacă într-o clasă apar mai multe infectări cu SARS-CoV-2. În ceea ce privește învățământul universitar, se va face o tranziție graduală de la predarea online la cea în format fizic. „Școlile au avut, majoritatea, predare față în față. Universitățile, în schimb, trebuie să se organizeze un pic, să refacă orarele, să revină studenții”, explică Alexandru Rafila.

Puteţi urmări ştirile Click! pe Google News, Facebook și Instagram.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
padure tropicala jpg
mar negru jpg
Masline Pixabay jpg
ger naprasnic jpg
semafor jpeg
Stațiunea Borsec. Foto Statiunea Borsec
italia pixabay jpg
shutterstock 1113332 cuplu iubiti indragostiti restaurant mancare terasa jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net