Apariție neobișnuită la malul Mării Negre, în Sâmbăta Mare. Ce au văzut turiștii în stațiunea Năvodari
Cei prezenți în Sâmbăta Mare pe plaja din Năvodari au avut parte de o apariție neașteptată. Turiștii care se aflau la o simplă plimbare la malul mării au putut vedea un adevărat spectacol al naturii. Ce creatură rară și-a făcut apariția chiar pe mal?
Turiștii și localnicii care s-au plimbat în Sâmbăta Marea e plaja din stațiunea Năvodari s-au bucurat de un adevărat spectacol al naturii. În ajunul Paștelui, o creatură rară și-a făcut apariția chiar pe mal.
Un grup de pelicani, în mod neașteptat, și-a făcut simțită prezența în apele Mării Negre. Cu toate că nu este pentru prima dată când această specie a fost observată în stațiunile din județul Constanța, aceste păsări migrează, în mod obișnuit, către Delta Dunării. Cercetătorul Adrian Bîlbă a oferit câteva explicații. Acesta susține că păsările s-au apropiat de apă pentru că au simțit nevoia de hrană.
Turiștii au avut parte și de alte „surprize”
„Prezența pelicanilor pe mare este cumva logică. Ei au venit după pește. În traseul migrațional, crețul vine din Grecia, iar ceilalți vin din nordul Africii. Se mai uită, se mai și odihnesc, dar în același timp caută și hrană, iar dacă găsesc un pește, doi, iar în perioada asta pot găsi, pentru că marea a fost vânzolită, apa este mai dulce, sunt și specii de apă dulce cu care ei sunt obișnuiți și pot să mai și stea câteva zile până când în final se duc spre zonele de cuibărire, în Deltă”, a explicat Adrian Bîlbă, pentru antena3.ro.
Între timp, apariția pelicanilor la malul Mării Negre nu este prima surpriză de care turiștii au avut parte anul acesta. Au avut loc și alte alte fenomente naturale spectaculoase.
De exemplu, apa mării a căpătat o culoare turcoaz, fenomen ce are mai multe explicații. Nuanța verde a apei poate fi dată de alge. Un alt fenomen care i-a surprins atât pe turiști, cât și pe localnici, a fost acela că marea pur și simplu „fierbe”, fenomen ce se numește inversiune termică.