Avertizare meteo: Ploi torențiale și pericol mare de inundații în mai multe județe. Hartă

9 mai 2024 9:53   Național

Meteorologii au emis o nouă atenționare cod galben de ploi însemnate cantitativ şi instabilitate atmosferică, pentru mai multe judeţe. Avertizarea este valabilă azi, între orele 12.00 şi 23.00. De asemenea, vremea continuă să se răcească. Și Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, joi, o atenţionare Cod galben de viituri, valabilă până vineri dimineaţa pe râuri din zece bazine hidrografice.

Ploi torențiale

Potrivit ANM, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin averse torenţiale şi pe arii restrânse descărcări electrice.

Fenomenele periculoase se vor semnala în Carpaţii Occidentali, vestul Carpaţilor Meridionali, sud-vestul Transilvaniei şi local în Banat.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20…25 l/mp şi izolat de peste 40 l/mp.

Valorile termice vor continua să scadă, astfel că se vor situa uşor sub mediile multianuale specifice acestei date, a transmis ANM.

Pericol de inundații

Conform specialiştilor, în intervalul 9 mai, ora 12:00 - 10 mai, ora 8:00, se vor înregistra viituri rapide, creşteri de debite şi de niveluri, cu posibile depăşiri ale Cotelor de atenţie, pe mai multe cursuri de apă, transmite Agerpres.

Acestea sunt:

Someşul Mic - bazin superior (judeţele: Bihor şi Cluj),

Crişul Negru - bazin amonte S.H.Suştiu şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H.Suştiu - amonte S.H.Tinca (judeţul Bihor),

Crişul Alb - bazin amonte S.H. Vaţa de Jos şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Vaţa de Jos - amonte S.H. Gurahonţ (judeţele: Hunedoara şi Arad),

Arieş - bazin amonte S.H.Câmpeni şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H.Câmpeni (judeţele: Alba şi Cluj),

Mureş - afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Arieş - amonte confluenţă cu râul Târnava (judeţele: Alba şi Cluj),

Mureş - afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Târnava (judeţele: Alba, Sibiu, Hunedoara şi Arad),

Bega - bazin amonte S.H. Făget şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Făget - amonte S.H.Chizătău (judeţul Timiş),

Timiş - bazin amonte S.H.Teregova şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Teregova - amonte S.H. Lugoj (judeţele: Caraş-Severin şi Timiş),

Pogăniş - bazin amonte Ac. Cadar Duboz, Bârzava - bazin amonte S.H.Moniom,

Caraş - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior,

Nera - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Caraş-Severin)

Olt - afluenţii aferenţi sectorului aval S.H.Sebeş Olt - amonte confluenţă cu râul Lotru (judeţele: Sibiu şi Vâlcea).

Fenomenele hidrologice prognozate se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din judeţele Hunedoara şi Caraş-Severin, notează sursa citată.

Mai multe