Calea Victoriei din Bucureşti urcă în topul celor mai scumpe artere din lume. Cât a ajuns să coste chiria. Comparație cu alte capitale europene

26 noiembrie 2024 3:00   Național

Calea Victoriei a urcat două poziţii în clasamentul celor mai scumpe destinaţii comerciale din lume, în cel mai recent raport „Main Streets Across the World”, realizat de compania de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield, scrie adevărul.ro. Este vorba despre o chirie de 60 euro/mp/lună, în creştere cu 9% faţă de 2023.

Cât a ajuns chiria pe Calea Victoriei 

Calea Victoriei din București a ajuns pe locul 38, potrivit noului raport „Main Streets Across the World", cu o chirie de 60 euro/mp/lună. Acest nivel plasează Bucureștiul pe poziția 23 în clasamentul european, la egalitate cu capitala Sloveniei, Ljubljana. 

Cum se situează Bucureștiul în comparație cu alte capitale din Europa 

În comparație cu alte capitale din Europa Centrală și de Est, Bucureștiul se situează în mijlocul clasamentului. Praga (225 euro/mp/lună), Budapesta (140 euro/mp/lună), Belgrad (90 euro/mp/lună), Varșovia (86 euro/mp/lună) și Zagreb (70 euro/mp/lună) au chirii mai mari. În schimb, Sofia (57 euro/mp/lună), Bratislava (45 euro/mp/lună), Vilnius (37 euro/mp/lună), Riga (35 euro/mp/lună) și Skopje (28 euro/mp/lună) înregistrează valori mai mici.

Cea mai scumpă destinație de retail din lume 

La nivel global, Via Montenapoleone din Milano a devenit cea mai scumpă destinație de retail din lume, cu o chirie de 1.667 euro/mp/lună. Aceasta a depășit inclusiv Fifth Avenue din New York, care în medie are o chirie de 1.628 euro/mp/lună). Schimbarea reflectă creșterea puternică a chiriei pe artera din Milano, care a depășit 30% în ultimii doi ani, precum și aprecierea euro față de dolar. 

Cum arată piața de retail din București 

Piața de retail din București, în special pe Calea Victoriei, arată semne de creștere și atrage retailerilor internaționali. Cu toate acestea, rămâne sub nivelul altor capitale europene, oferind oportunități de dezvoltare în viitor.

Dana Radoveneanu, Head of Retail Agency Cushman & Wakefield Echinox, a comentat situația pieței de retail din București: ,,Retailul de lux din București continuă să evolueze, reflectând tendințele regionale și globale. Calea Victoriei, principala arteră comercială din România, a înregistrat o creștere a chiriilor cu 9% în ultimul an, una dintre cele mai mari rate la nivel mondial, semn că interesul retailerilor internaționali este în creștere.

,,Sunt deja dezvoltatori care pariază pe creșterea interesului brandurilor de lux"

,,Cu toate acestia, chiriile pentru spațiile premium rămân sub nivelurile din alte capitale europene precum Praga sau Budapesta. Această dinamică, coroborată cu o încetinire globală a creșterii veniturilor brandurilor de lux, indică atât provocările economice, cât și oportunitățile pe care piața din București le poate valorifica în următorii ani.

Sunt deja dezvoltatori prezenți pe piața locală care pariază pe creșterea interesului brandurilor de lux pentru România și au în construcție facilități de retail care se adresează acestui segment de piață”, a adăugat Dana Radoveneanu. 

Citește întreg articolul pe adevărul.ro

Mai multe