Calendar ortodox 2023, 3 iunie. Sfinții zilei. Sfântul Mucenic Luchilian și cei împreună cu el patru tineri: Ipatie, Paul, Dionisie și Claudie
Sfântul Mucenic Luchilian este prăznuit la data de 3 iunie în calendarul ortodox. Sfântul Mucenic Luchilian este între sfinții zilei pomeniți de credincioșii ortodocși, conform Calendarului ortodox 2023, pentru data de 3 iunie.
Calendar ortodox 2023, 3 iunie. Sfântul Mucenic Luchilian și cei împreună cu el patru tineri: Ipatie, Paul, Dionisie și Claudie
Sfântul Luchilian a fost preot păgân în templele idolești în timpul împăratului Aurelian. Când Domnul Nostru Iisus Hristos l-a luminat a primit Sfântul Botez s-a lipit cu tot sufletul și de dragostea lui Hristos. El era deja bătrân când s-a lepădat de idoli și s-a întors la Dumnezeu. Pe atunci în Nicomidia guvernator era Silvian și el a aflat de credința lui Luchilian și l-a adus la judecată.
Mult l-a muncit pe el ca să-l întoarcă la credința idolească, i-au sfărâmat oasele l-au bătut fără milă cu ciomagul l-au spânzurat cu capul în jos și în cele din urmă l-au aruncat în temniță. Acolo a cunoscut patru tineri, Ipatie, Paul, Dionisie și Claudie, pedepsiți pentru aceeași vină ca și el, erau creștini. Împreună au fost aruncați într-un cuptor mare, încins ca focul iadului dar ei au ieșit nevătămați întocmai ca evreii de demult aruncați în cuptorul Babilonului.
Deși au văzut cu ochii lor minunea chinuitorii au fost orbiți de furie și i-au tăiat cu sabia pe Ipatie, Paul, Dionisie și Claudie iar pe sfântul Luchilian l-au țintuit pe cruce pironindu-i tot trupul. Paula, mireasă a lui Hristos, a adunat cinstitele lor trupuri și le-a îngropat cu bună cinste.
Păgânii au prins de veste și au adus-o la judecată a au bătut-o fără milă, au întemnițat-o și au aruncat-o în foc, din care a ieșit nevătămată. și-a primit coroana muceniciei în același loc ca și Luchinian, mulțumindu-i lui Dumnezeu.
Troparul Sfântului Mucenic Luchilian
Glasul al 4-lea
Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoințele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
Condacul Sfântului Mucenic Luchilian
Cele de sus căutând de tot necazul ne izbăvim, de Dumnezeu Născătoare
Ceata cea cu numărul de cinci a sfinților mucenici cea strălucită, care luminează Biserica lui Hristos, adunându-ne astăzi, să cinstim sfânta prăznuirea pomenirii lor, bucurându-ne; căci ca niște tari pătimitori și slugi ale lui Hristos stându-i înainte, neîncetat se roagă pentru noi toți.
La 3 iunie în calendarul ortodox 2023 mai sunt pomeniți
- Sfântul Kevin din Glendalough;
- Sfântul Cuvios Atanasie, făcătorul de minuni;
- Sfânta Cuvioase Ieria;
- Sfânta Muceniță Paula;
- Sfântul Cuvios Papos;
- Sfânta Clotilda.