Care a fost prima reacție a jandarmeriței prinsă cu droguri în geantă. Și-a luat concediu de odihnă

22 noiembrie 2023 9:01   Național

Jandarmerița Andreea Bumbac care a fost prinsă cu substanțe interzise în geantă a făcut și primele declarații. Fata spune că plicurile găsite de polițiști nu erau ale ei. Am fost omul nepotrivit, în momentul nepotrivit", a declarat aceasta.

Ce a declarat jandarmerița 

„Tot ceea ce s-a întâmplat, tot ceea ce pot să vă spun este că doar am fost omul nepotrivit, în momentul nepotrivit. Eu nu am absolut nicio vină. Nu erau ale mele”, acestea au fost primele declarații are fostei purtătoare de cuvânt de la Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei, scrie Antena3 CNN.ro

În acest mod se apără fosta purtătoare de cuvânt de la Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei. După o noapte de club şi un after party până la 8 şi jumătate dimineaţa, jandarmeriţa a plecat acasă cu taxiul. O însoţea un prieten. După colţ, o aştepau colegii ei de la secţia 18.

Jandarmerița a mai fost în atenția colegilor

Andreea Bumbac ar mai fi fost în atenţia colegilor pentru consum de droguri. În noiembrie 2021 s-ar fi făcut o razie la Academie cu câini de urmă. Studenta ar fi dat de bănuit atunci când unul dintre patrupedele specializate în depistarea stupefiantelor ar fi mirosit-o.

După incidentul de duminică, tânăra şi-a luat concediu de odihnă: este consiliată de un psiholog şi şi-a angajat un avocat. Dosarul a fost preluat de BCCO, iar Jandarmeria Română a început propriile verificări.

Din ce familie face parte Andreea Bumbac

Andreea Bumbac face parte dintr-o familie în care uniforma e o tradiţie. Tatăl ei a fost şef de stat major, iar mama - angajată Mapn. Cazul tinerei jandarmeriţe nu este sigular în structurile de odine publică: în septembrie anul acesta un poliţist din Braşov a fost prins în flagrant în timp ce vindea droguri. Iar anul trecut, un poliţist de la Rutieră din Craiova a fost trimis în judecată pentru trafic de stupefiante, scrie Observatornews.ro

Mai multe