Cartea familiei de Parintele Vasile Ioana este acum în librării și online

18 decembrie 2021 18:39   Național
Ultima actualizare:

“Taina fericirii este să știi să-l faci fericit pe cel de lângă tine, iar fericirea lui să fie suportul fericirii tale.” este motto-ul pe care părintele Vasile Ioana de la biserica “Sf. Nicolae Dintr-o zi” l-a dat cărții sale pe care a scris-o cu dragoste, pentru toți cei care își caută un sens în viață, încercând să răspundă tuturor pornind de la întrebările care îi frământă nu numai pe fii lui duhovnicești, ci pe toți cei care îi ascultă predicile, fie înaintea lui, prin participarea la slujbe, fie doar urmărind filmulețele care nu de puține ori devin virale pe internet.

Părintele Vasile Ioana este de găsit de cele mai multe ori la biserica “Sf. Nicolae Dintr-o zi” situată în centrul vechi al Bucureștiului, unde pune în fapt ceea ce a învățat de la alți mari duhovnici ai Bisericii ortodoxe pe care îi admiră, și pe urmele cărora și-a propus să calce atunci când s-a hotărât să îmbrace haina preoției, Arsenie Papacioc și părintele Cleopa. Urmând învățăturile acestora el s-a pus caută prin Cuvânt să ofere sprijin semenilor noștri. Acolo, la biserică, a strâns în jurul său o comunitate de oameni sufletiști gata să sară în ajutorul aproapelui.

Părintele Vasile Ioana are întotdeauna o vorbă bună pregătită pentru cei deznădăjduiți sau pentru cei care caută un sprijin sau o vorbă bună. Pentru a fi prezent în viața celor care îi caută sfatul el nu ezită a apela la tehnicile moderne pe care le are la îndemână. Este prezent la TV sau la radio ori de câte ori este chemat, și abordează diverse teme prezente care ne frământă și în online, pe paginile de social-media. Cu toate pe care le face și-a găsit timp să ofere celor care au nevoie și o carte tipărită, în condiții grafice deosebite, o carte care îți poate schimba viața: “Cartea familiei - învățături de la părintele Vasile Ioana”.

La lansarea cărții care a avut loc la Ateneul Român au participat inconfundabila “voce” de radio Liana Stanciu, realizatoare TV și Radio, Andrei-Radu Dimitriu, manager al Filarmonicii “George Enescu”, regizoarea Chris Simion, “membră a familiei Bisericii Sf Nicolae Dintr-o Zi”, omul de televiziune și realizatorul Dan Negru și părintele profesor universitar dr. Ștefan Buchiu.

Momentul a fost deschis cu superbe colinde interpretate de Corul Bisericii Sf Nicolae Dintr-o Zi, dirijat de fondatorul acestuia Daniel Jinga, Directorul Operei Naționale din București.


Au colindat și preotul Marcel din Bârsana care alături de preoteasa Maria și de copiii lor sunt un model viu despre ceea ce este prezentat în cartea părintelui Vasile Ioana, familia.

Mai multe