Cât plătește la întreținere un bucureștean care nu are de aproape o lună apă caldă și căldură: „O bătaie de joc!”
Bucureștenii ajung să plătească sume uriașe la întreținere, chiar dacă nu beneficiază de apă caldă sau căldură. În această situație disperată se află zeci de familii din Capitală, lăsate în frig de zile întregi, în plină iarnă.
În timp ce afară termometrele indică temperaturi cu minus, locatarii a sute de blocuri din Capitală, inclusiv familii cu copii mici și vârstnici, au ajuns să stea cu haine groase în propriile apartamente și să caute soluții improvizate pentru a se încălzi.
„Acum, în casă sunt 18 grade, (…) Mai punem o haină pe noi, (…) Pentru apă caldă ne-am instalat boilere. Sunt multe familii care au copii mici și nu se descurcă fără”, a declarat Radu George, vicepreședintele unei asociații de locatari, pentru observatornews.ro.
Întreținerea pentru un apartament cu trei camere
Situația devine și mai dificilă atunci când facturile mari continuă să vină, în ciuda lipsei serviciilor. Spre exemplu, un bucureștean a plătit la întreținere peste 700 de lei pentru un apartament cu trei camere.
O altă persoană, care de aproape 25 de zile nu beneficiază de apă caldă și căldură, a fost nevoită să achite 850 de lei tot pentru un apartament cu trei camere: „850 de lei un apartament cu 3 camere, (…) Aproape 25 de zile noi nu am avut apă caldă și căldură, (…) Este efectiv o bătaie de joc la adresa locatarilor”, a declarat administratorul de bloc, Nicu Brăgaru. Acesta a adăugat că, pentru a face față frigului, el folosește caloriferele electrice și aerul condiționat: „A trebuit să băgăm în priză calorifere electrice, aer condiționat, pe mine m-a costat 7 milioane numai energia electrică”, a mai spus administratorul.
Cât plătește un bucureștean cu centrală proprie
Inclusiv cetățenii care au făcut efortul de a-și instala centrale proprii resimt presiunea scumpirilor. Pentru un apartament cu două camere, costul a ajuns la 600 de lei: „Mi se pare prea mult (…) A și nins și mă gândesc să nu vină și mai mare factura pe februarie”, a declarat o persoană.