Câte ore va avea ziua pe data de 20 martie. Echinocțiul marchează începutul primăverii astronomice
Echinocțiul de primăvară are loc în acest an pe data de 20 martie, iar cu această ocazie este marcat momentul în care primăvara începe oficial, din punct de vedere astronomic. Practic, ziua și noaptea vor avea aproape aceeași durată cu ocazia echinocțiului.
În 2026, echinocțiul de primăvară are loc pe data de 20 martie, la ora 16:46. În acest moment, longitudinea astronomică a Soarelui revine la valoarea de 0 grade, iar acest lucru marchează începutul astronomic al primăverii.
Anotimpurile au loc pe planeta noastră datorită faptului că axa Pământului este înclinată cu aproximativ 23,5 grade față de orbita sa în jurul Soarelui. Iar acest lucru înseamnă că în diferite regiuni ale planetei sunt observate cantități diferite de lumină de-a lungul anului.
Echinocțiul are loc pe 20 martie
Cu ocazia echinocțiului, nici emisfera nordică și nici cea sudică nu sunt înclinate spre Soare sau foarte departe de acesta. Iar cum lumina solară cade direct pe Ecuator, ziua și noaptea au aproape aceeași durată. Echinocțiul are loc de două ori pe an, în lunile martie și septembrie, iar numele acestui termen vine din cuvintele latine „aequus”, care înseamnă egal și „nox”, adică noapte.
Cu ocazia echinocțiului, ziua și noaptea au o durată aproximativ egală. Iar pe 20 martie, ziua va avea aproape 12 ore de lumină, în timp ce noaptea va avea 12 ore de întuneric.
Echinocțiul era un moment important în nenumărate culturi
După acest moment, zilele din emisfera nordică vor deveni mai lungi și nopțile tot mai scurte până la solstițiul de vară din 21 iunie. Pe această dată, se va înregistra cea mai lungă zi din an.
Chiar dacă, din punct de vedere calendaristic, primăvara începe pe 1 martie, echinocțiul marchează începutul primăverii astronomice. De-a lungul istoriei, nenumărate culturi au marcat acest moment prin sărbători fastuoase.
De exemplu, la Chichén Itzá, faimosul complex mayaș din Mexic, lumina Soarelui din timpul echinocțiului creează o iluzie spectaculoasă pe piramida Kukulcán. Este vorba despre apariția unui șarpe care pare să coboare pe trepte, acest simbol fiind asociat de mayași cu începutul sezonului agricol.