Incredibil! 150 de copii nu merg la școală de frica unui băiat de 9 ani. Acum, toată școala e a lui
Caz uluitor la școala din Valea Voievozilor, comuna Răzvad, județul Dâmbovița, unde învață circa 150 de elevi. Toți părinții și-au retras copiii de la școală din cauza unui elev de clasa a III-a, mutat recent în unitatea de învățământ. Înainte, copilul a învățat în alte două școli de unde a fost retras din cauza unui comportament recalcitrant. Acum, părinții elevilor de la școala din Răzvad își țin de două zile copiii acasă, scrie EduPedu.ro.
Din data de 6 martie, Școala din Valea Voievozilor se deschide pentru un singur elev. Este în clasa a treia și este singur în toată școala. În semn de protest față de decizia conducerii școlii de a-l înscrie în unitatea de învățământ, părinții nu doar din clasa, ci din toată școala își țin copiii acasă.
„Noi, părinții în continuare suntem pe poziție. Nici ieri nu au fost copiii în școală, nici astăzi (n. red marți, 7 martie) copiii noștri nu sunt în școală. Nu știu ce se va întâmpla și vrem să se rezolve situația, practic. Mutând copilul de la o școală la alta nu rezolvi situația. Noi suntem o școală mică, vrem să fim în continuare liniștiți.
Nu îl vrem în școală. S-a iscat un scandal, plecând de la școala Coresi. Nu suntem împotriva nimănui. Noi suntem nemulțumiți de hotărârea ISJ, care, din informațiile mele, a hotărât transferul la școala noastră, și gata. Adică n-am fost anunțați”, s-a plâns sub protecția anonimatului un părinte, scrie Edu Pedu.
Un alt părinte a anunțat pe Facebook un protest pe data de 9 martie.
Elevul a ajuns la școala din Dâmbovița după ce a fost transferat de la școala Gimnazială Coresi din Târgoviște.
„Am luat toate măsurile pe care legea ni le permite și în speță la nivelul lui de vârstă. Tot ce se poate aplica ca sancțiune este observația, mustrarea scrisă însoțită de scăderea notei la purtare. Cu fiecare sancțiune pe care am aplicat-o, comportamentul copilului a devenit și mai violent.
Deși copilul nu este certificat cu cerințe educaționale speciale, în permanență, minim un adult din instituția școlară se află în preajma sa. Din nefericire, uneori suntem 3, 4, 5, 6 și nu reușim să facem față”, a declarat directoarea școlii Gimnaziale Coresi, Georgeta Gogeanu.
Cazul copilului a fost evaluat de specialiștii Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița, la domiciliu, în prezența reprezentantului legal, constatându-se faptul că minorul nu se afla într-o situație de abuz, neglijare sau exploatare alături de părinți, astfel încât nu s-a impus instituirea unei măsuri de protecție specială.
„Înțeleg îngrijorările părinților, însă de aici, până la a cere să dispară acel copil din școală, este cale destul de lungă și nu acceptăm așa ceva. Soluția este colaborarea dintre instituții, pentru a i se acorda acestui copil ajutorul. Un copil terorist nu există, această abordare este una profund greșită, repet, înțelegând îngrijorările părinților, am convingerea că instituțiile în drept vor găsi soluția cea mai bună, astfel încât copilul să fie integrat la școală”. a precizat secretarul de stat în ministerul Educației, Sorin Ion, care îl cunoaște pe copil încă de când era la grădiniță, atunci, Sorin Ion, fiind inspector școlar general în județul Dâmbovița.
Se așteaptă o soluție de la Ministerul Educației.