Caz revoltător la Iași! O femeie și-a ucis soțul cu mai multe lovituri de cuțit în fața copilului lor

26 mai 2024 18:30   Național

O femeie din comuna Popricani, județul Iași, și-a ucis, în luna decembrie 2023, soțul cu mai multe lovituri de cuțit, chiar în fața copilului lor! După fapta comisă, l-a trimis pe fiu la magazin să cumpere bere și țigări. Săptămâna aceasta, a fost condamnată la șase ani de închisoare.

O ceartă în familie pe fond de alcool s-a sfârșit cu un omor. Elena Clim, din Iași, și-a ucis soțul cu mai multe lovituri de cuțit, iar apoi și-a trimis fiul la magazin, să mai cumpere țigări și bere. În pofida brutalității manifestate de femeie, judecătorii au fost îngăduitori. Ea a fost condamnată la doar șase ani de închisoare, săptămâna aceasta.

La data de 01.12.2023, în jurul orelor 19.00, inculpata Clim Elena s-a întors la locuința pe care o deține împreună cu soțul său. În ziua respectivă, a efectuat mai multe activități pe la diverse gospodării din sat, acolo unde a consumat o anumită cantitate de alcool, ajungând într-o avansată stare de ebrietate. După ce s-a întors la locuință, a descuiat ușa de acces și a intrat în interior.

Aici, s-a întâlnit cu soțul său, care, la rândul său, se afla într-o stare avansată de ebrietate. Între cei doi a izbucnit un conflict, iar, la un moment dat, inculpata a luat un cuțit, cu care l-a înjunghiat pe soțul său, de două ori, în zona superioară a cutiei toracice, aproape de gâtul victimei. Victima a încercat să se apere, așa cum rezultă din leziunile suferite la nivelul membrelor superioare, constatate de către medicul legist, dar nu a reușit să împiedice aplicarea loviturilor.

Și-a omorât soțul în fața copilului, apoi l-a pus să cumpere bere și țigări

După aplicarea loviturilor, victima a mers în camera ei. În imobil, se afla și martorul, care locuiește împreună cu părinții săi. Acesta a văzut momentul în care inculpata l-a înjunghiat pe tatăl său, așa cum rezultă din declarația dată în calitate de martor.

După acest moment, inculpata l-a trimis pe martor să ia, de la magazinul din sat, țigări și bere. Acesta a mers la barul respectiv, aspecte care sunt confirmate și de înregistrările video surprinse de camerele de supraveghere ale magazinului, a cumpărat ceea ce i s-a cerut, după care, pe drumul de întoarcere, în jurul orelor 20.00, inculpata l-a apelat telefonic, spunându-i că tatăl său este mort. În jurul orelor 20.15, martorul s-a întors la locuință, acolo unde l-a găsit pe tatăl său întins la sol, în camera sa, în jurul acestuia fiind sânge.

Martorul împreună cu inculpata au încercat să-i acorde primele îngrijiri victimei, însă, văzând că aceasta nu reacționează, în jurul orelor 21.43 s-a apelat serviciul de urgențe 112. Echipajul SMURD, deplasat la fața locului, a constatat decesul victimei”, au precizat anchetatorii, potrivit bzi.ro.

Inițial, Elena Clim le-a spus anchetatorilor că a auzit o bubuitură în ziua crimei și a lăsat să se înțeleagă că soțul ei ar fi murit după ce s-ar fi lovit cu capul de o butelie. Ulterior, a recunoscut că l-a înjunghiat, iar săptămâna aceasta a fost condamnată la șase ani de închisoare și la plata a 6.000 lei ca daune morale față de fiul său minor.

Mai multe