Caz scandalos! Un elev a fost bătut de un polițist. La incident au asistat mai mulți profesori
Un polițist din Borșa este cercetat de autorități după ce fiul său s-a certat cu un coleg. Polițistul a venit la liceu unde l-a lovit și îmbrâncit pe elev. Copilul agresat a ajuns la spital, iar părinţii sunt decişi să depună plângere pe numele agresorului.
Elevul a ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe, acolo unde a fost îngrijit de către medici, dar cert este că luni, la prima oră, împreună cu părinţii se va prezenta la IML pentru a obţine un certificat medico-legal şi mai departe se vor îndrepta împotriva poliţistului care le-a agresat copilul, vor depune plângere şi îl vor da în judecată.
Incidentul s-a petrecut sub privirile profesorilor și a paznicului
Omul legii era în timpul liber, deci îmbrăcat în civil, în momentul în care fiul său, elev la aceeaşi şcoală, l-a sunat că are probleme cu un alt copil. Fără să stea pe gânduri, a venit la unitatea de învăţământ ca să-şi apere fiul şi facă dreptate cu mâna lui. La această bătaie, au asistat paznicul şi mai mulţi profesori, dar nimeni nu a intervenit.
Un bărbat de 24 de ani din Baia Mare și-ar fi ucis mama
Suspiciune de crimă în Baia Mare. Un tânăr în vârstă de 24 de ani, care suferea de afecțiuni psihice, și-ar fi ucis mama. Tot el a fost cel care a alertat autoritățile, a sunat la 112 spunându-le că mama sa nu mai respiră.
Din primele informații, bărbatul suferea de afecțiuni psihice și de curând medicul său i-ar fi redus doza de medicamente. De altfel, și în fața autorităților bărbatul a recunoscut că nu și-a luat medicamentația.
Bătut de colegii de clasă
Ne amintim că în 10 februarie, un elev a fost bătut cu sălbăticie de cinci colegi de clasă. Totul a fost filmat. In imagini se vede cum victima, un băiat de 15 ani, este lovită cu pumnii și picioarele, până se prăbușește la pământ. Cel care a surprins scena a fost un alt elev, prieten de-al victimei, care a reușit să scape de scandalagii.