Ce a pățit un român întors din Italia. Greșeala care i-a adus o amendă usturătoare
Un român întors recent din Italia, în concediu, a avut parte de șocul vieții lui după ce a decis să facă o curățenie generală în propria locuință din Piatra Neamț. Care a fost fapta care i-a adus o sancțiune usturătoare.
După ce a decis să facă ordine în locuință, bărbatul a dus la centrele de colectare deșeurile pe care nu le mai folosea. Cu toate acestea, faptul că nu le-a reciclat într-un mod corespunzător a atras după sine o amendă uriașă, conform Adevarul.
Amendat după ce a aruncat gunoaiele într-un mod greșit
Poliția Locală din Piatra Neamț l-a făcut celebru pe individul care a împrăștiat deșeurile așa cum nu trebuia. În consecință, pentru faptul că nu a respectat curățenia din oraș, s-a ales cu o amendă de 2.000 de lei.
„Curățenia pentru unii cetățeni presupune împrăștierea de deșeuri pe unde se poate, «din respect pentru semeni și pentru un oraș curat»! Un bărbat din Piatra Neamț a fost sancționat contravențional cu 2.000 de lei, după ce a depozitat pe lângă sheltere zeci de obiecte de îmbrăcăminte, mobilier și tot felul de lucruri care nu îi mai făceau trebuință”, a transmis, pe Facebook, Poliția Locală Piatra Neamț.
Bărbatul s-a folosit de mașină pentru a duce deșeurile la sheltere. Polițiștii locali din cadrul Compartimentului Protecția Mediului i-au luat urma în urma monitorizării camerelor de supraveghere amplasate la shelterele din zona blocului B01 de pe strada Obor:
„Persoana în cauză le-a spus polițiștilor locali că are o casă în proximitate și fiindcă tot a venit din Italia să-și petreacă concediul s-a gândit să facă și o igienizare a respectivei locuințe. Sancțiunea s-a aplicat pentru încălcarea H.C.L. 228/2021, art. 2, lit. a, iar deșeurile au fost ridicate și transportate la un depozit special”.
Ce transmite Poliția Locală din Piatra Neamț
Oamenii legii din Piatra Neamț au ținut să precizeze faptul că depozitarea pe platformele de colectare sau la sheltere a reziduurilor de mari dimensiuni, a celor provenite din construcții, a mobilierului sau a electrocasnicele vechi ori a textilelor este total interzisă.
„Totodată reiterăm faptul că persoanele fizice, proprietari de locuințe individuale, sunt obligate să încheie contracte cu operatorul autorizat în colectarea gunoiului menajer, neavând permisiunea de a depozita deșeurile la shelterele ardondate asociațiilor de proprietari”, a mai precizat Poliția Locală.