Ce nu au înțeles românii care l-au huiduit „pe-al lor” la concertul trupei Coldplay. Chris Martin, extrem de afectat
Surpriză extrem de neplăcută la cel mai așteptat concert al anului. 50.000 de mii de spectatori adunați pe Arena Națională la primul concert în România susținut de trupa britanică Coldplay au huiduit un cântăreț român, invitat pe scenă de liderul formației, Chris Martin. De la primele acorduri ale piesei manelistului publicul a reacționat într-un „Huo!” uriaș. Liderul trupei britanice Chris Martin cânta împreună cu el și l-a încurajat pe român să continue, în ciuda reacției. A fost vădit afectat de reacția publicului român. Turneul Coldplay, care a început în 2022, este dedicat sprijinirii cauzelor minoritare și vocilor care nu se aud.
Chris Martin, dezamăgit de reacția românilor
Chris Martin este liderul uneia dintre cele mai apreciate formații din lume, Coldplay. La concertele trupei sale are obiceiul să aducă diverși invitați. De exemplu, în 2022 a descoperit un muzicant ucrainean refugiat care cânta la chitară pe străzile Varșoviei. L-a invitat la concertul Coldplay, iar alegerea lui a fost apreciată de publicul polonez.
În același an, în Londra, a adus pe scenă, în fața unui stadion întreg un artist fără mâini, care cânta la chitară în metroul londonez. Și această alegere a fost apreciată.
În urmă cu câteva zile, la Atena, solistul a chemat pe scenă două surori și a cântat împreună cu ele.
În timp ce se afla în Centrul Vechi din Capitală, Chris Martin a auzit o melodie în boxe și a întrebat cine o cântă. L-a chemat pe autorul român la concert, dar de data aceasta s-a terminat rău.
50.000 de spectatori au huiduit de la primele acorduri ale piesei lui Babasha.
Aceasta, extrem de emoționat tocmai spusese la microfon că „este e o onoare să cânt lângă asemenea uriași artiști”.
Spectatorii, care au plătit sute de euro pe bilet ca să asculte hiturile celebre ale trupei britanice, nu au fost deloc încântați de surpriză muzicală, au considerat-o nepotrivită și u huiduit cu putere.
Chris Martin: „Îl chem pe scenă pe noul meu prieten român”
De precizat că liderul trupei Coldpaly cânta împreună cu Babasha și în timpul huiduielilor, l-a încurajat pe român să continue să cânte.
„Îl chem pe scenă pe noul meu prieten român, un tânăr artist pe care sper să-l primiti cu inima deschisă”, a spus solistul.
Întregul turneu al Coldplay, intitulat Music of the Spheres World Tour, care a început în martie 2022 și se va încheia în noiembrie 2024, este dedicat sprijinirii cauzelor minoritare și vocilor care nu se aud.
O parte din încasările pe bilete merg la indigenii din Peru sau la pescarii din Africa.
De altfel, imagini ale comunităților care au nevoie de sprijin și promovare au fost proiectate la începutul concertului pe ecranele uriașe.
În timpul concerului alți invitați din Peru și Zimbabwe au fost bine primiți de publicul din București, în schimb reacția a fost foarte dură când a apărut „al nostru”.
Cine e Babasha
Babasha, pe numele său real Vlad Babașa, este originar din Bacău și la ora actuală este foarte popular pe mai multe platforme de streaming audio.
Piesa „Păi Naa” lansată de Babasha în urmă cu 11 zile are peste 6,7 milioane de vizualizări pe YouTube, platformă populară printre interpreții de manele. Melodia se află pe primul loc în Trending, semnalând că foarte multă lume a dat play.
Pe contul de YouTube, Babasha are 104,000 de abonați și 16 videoclipuri publicate.