Ce salariu are Mugur Isărescu!

15 mai 2022 16:05   Național
Ultima actualizare:

Mugur Isărescu are un salariu demn de invidiat. Guvernatorul BNR a spus „să mai bem câte un ceai de tei” pentru a nu ne speria de inflație. Iată ce salariu are!

Pentru a nu intra în panică în fața scumpirilor, șeful de la BNR a oferit un sfat care a iritat o mare parte din populație. Evident, totul a fost în glumă. Însă nu mulți au gustat-o!

Mugur Isărescu a încasat un salariu lunar de 80.000 de lei, în 2021

Chiar dacă intențiile au fost bune, Mugur Isărescu a fost dur criticat de oameni. Care sunt veniturile sale?

Potrivit ultimei declarații de avere, depusă în luna iunie a anului 2021, Guvernatorul Băncii Naționale a României a câștigat din această funcție 966.361 de lei. Asta înseamnă că lunar, acesta a avut un salariu de aproximativ 80.000 de lei. 

La această sumă se adaugă alți 30.612 lei, încasați de la Academia Română, unde este membru titular. Totodată, din activitatea didactică susținută la Academia de Studii Economice s-a mai adăugat un „mărunțiș” de alți 1.330 de lei. Pe lângă aceste venituri, Isărescu a obținut 193.740 de lei din pensia primită de la stat.

Mugur Isărescu câștigă de 21 de ori mai mult decât salariul mediu din România

Vorbind despre „discuțiile care nu se mai termină cu inflația și exagerările”, guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR) a îndemnat, joi, la calm, populația. Acesta a afirmat că ar trebui „să mai bem câte un ceai de tei”. Declarațiile sale au venit în contextul în care prețurile au explodat în ultimele luni.

„Nu ne strică ceva mai multă calmitate. Agitaţia e caracteristică perioadelor de criză. E de înţeles. Autorităţile asta trebuie să transmită: mai calm. Am înţeles şi eu mesajul. Mai bem un ceai de tei. Eu am băut cu Eugen Rădulescu (director în BNR -n.r). Deci e un sfat bun. Exagerările sunt specifice dar nu fac bine.”, a precizat Isărescu.

Preşedintele Klaus Iohannis a comentat, ulterior, sfatul guvernatorului BNR, spunând ironic că „probabil acolo sunt mai multi tei în parc şi se bea mai mult". 

România se confuntă cu val de scumpiri fără precedent în ultimii 18 ani. Conform ultimelor estimări, inflația a ajuns la 13,8%, iar semnele nu sunt deloc pozitive. Românii au ajuns să muncească în gol față de anul trecut pentru a acoperi aceste creșteri. Practic, un angajat care câștigă un salariu mediu lucrează aproximativ 1 lună și jumătate degeaba anul acesta în comparație cu puterea de cumpărare pe care o avea anul trecut.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!   

Puteţi urmări ştirile Click! pe Google News, Facebook și Instagram!

Mai multe