Ce spune Ali, pakistanezul care muncește ca șofer în Prahova, despre viața pe care o duce în România: „Îmi plac românii. Sunt oameni buni, care mi-au...”

22 ianuarie 2026 9:18   Național

Ali Asghar, în vârstă de 38 de ani, este unul dintre numeroșii muncitori străini care au ales România pentru a oferi un trai mai bun familiei rămase acasă, în Pakistan. Stabilit de cinci ani în județul Prahova, Ali lucrează ca șofer pentru o companie de construcții și reprezintă un exemplu de integrare și perseverență. Povestea lui dezvăluie provocările, sacrificiile și satisfacțiile muncii într-o țară străină, unde dorul de familie și ambiția profesională merg mână în mână.

În primele nouă luni ale anului 2025, județul Prahova a înregistrat peste 1.900 de migranți, potrivit datelor Serviciului pentru Imigrări. Majoritatea lucrează în domenii precum construcțiile, HORECA, agricultura și industria confecțiilor. Pentru a răspunde deficitului de forță de muncă, antreprenorul Ninel Alexandru a creat în comuna Brazi un campus destinat muncitorilor străini, care găzduiește în prezent 160 de angajați și urmează să primească încă 100 în 2026.

Am fost primul care a adus 100 de cetățeni străini la muncă în Prahova, în 2018, angajând 60 de vietnamezi. Este un deficit mare de forță de muncă în construcții și trebuie să găsim soluții sustenabile”, explică Ninel Alexandru. Campusul oferă locuințe, transport, salarii și mese adaptate tradițiilor culinare asiatice, pregătite de bucătari din India și Nepal.

Unul dintre cei mai vechi angajați ai companiei

Ali Asghar este unul dintre cei mai vechi angajați ai companiei. Ajuns în România după ce a lucrat în Arabia Saudită, el a învățat limba română și s-a integrat rapid în comunitatea locală. „Îmi plac românii. Sunt oameni buni, care mi-au devenit și prieteni. Am învățat limba și mă descurc. Mă simt aici acasă”, spune Ali, citat de Libertatea.

Programul lui Ali începe la ora 6 dimineața, când transportă muncitorii la șantiere și aprovizionează punctele de lucru cu materiale de construcții. În ciuda programului solicitant, Ali se declară mulțumit de condițiile de muncă și de mesele oferite în campus. „Îmi place ceea ce fac. Ne oferă mâncare cu gusturile cu care suntem obișnuiți acasă, iar asta contează foarte mult”, adaugă el.

Totuși, dorul de familie rămâne prezent zilnic. Soția și cei patru copii, cu vârste între 4 și 7 ani, îl așteaptă în Pakistan, iar vizitele acasă sunt rare, de una sau două ori pe an, din cauza costurilor ridicate ale biletelor de avion. „E cam un an diferență între copii de câte ori mă duc acasă”, povestește Ali cu emoție.

Deși ar putea să folosească România drept treaptă către alte țări din Europa Occidentală, Ali a ales să rămână în Prahova, unde are un loc de muncă stabil și legal. 

Mai multe