Cutremur azi în Gorj. Seismul a avut magnitudinea 4,4 și s-a produs la 15 km adâncime

17 februarie 2023 9:31   Național
Ultima actualizare:

Un cutremur cu magnitudinea 4,4 grade a avut loc, în urmă cu puțin timp, în Gorj. Potrivit Institutului Național de Fizică a Pământului, seismul s-a produs la ora 11:11:41, la o adâncime de 15 km și a fost precedat de alte două cutremure mai mici. 

Potrivit INFP, cutremurul s-a produs la ora 11:11, în apropierea orașelor: 104km NV de Craiova, 107km SV de Sibiu, 139km V de Pitesti, 165km SE de Timisoara, 184km SE de Arad, 184km S de Cluj-Napoca, 201km V de Brasov, 214km E de Belgrade, 218km E de Zemun, 224km NE de Nis.

Tot vineri au mai avut loc alte două cutremure în Gorj, cu magnitudini mai mici, 2,9 și 2,4 pe Richter.

România, lovită de cutremure

Ne amintim că România a mai fost lovită luni și marți de cutremure, în ambele cazuri seismele având magnitudinea de peste 5,0 grade pe scara Richter. Cutremurele din Oltenia i-au surprins, însă și pe specialiști, având în vedere că un seims cu magnitutdinea de peste 5 nu s-a mai produs în zonă din 1943.

Amintim că Oltenia a continuat să se clatine și joi. După ora 3 dimineața, oamenii au fost treziţi de un cutremur de 4,2 pe Richter, produs la o adâncime de 11 kilometri. 

Evenimentele au venit după cutremurul mortal din Turcia și Siria de săptămâna trecută, unde și-au pierdut viața peste 41.000 de persoane. 

Ce spun specialiștii

În ciuda ultimelor două cutremure din Oltenia, specialiștii de la Institutul pentru Fizica Pământului spun că acestea nu au legătură cu seismul devastator din Turcia.  

Specialiștii consideră că distanța este prea mare, iar în plus epicentrele cutremurelor se află pe plăci tectonice diferite.

Placa anatoliană este cea care s-a mișcat violent săptămâna trecută și a generat dezastrul din Turcia. Aceasta s-a ciocnit de placa arabă în sud, ceea ce a generat o mișcare către vest, fără a intra în contact cu placa tectonică europeană.

Mai multe