Controversata poveste a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejatul lui „Stalin în fustă” s-a luptat pentru putere cu Ceaușeștii

Ion Iliescu rămâne una dintre cele mai controversate figuri ale istoriei contemporane a României, fiind primul președinte ales democratic după căderea regimului comunist.

Cu o biografie complicată și o carieră politică începută sub aripa protectoare a Partidului Comunist, destinul său a fost marcat de momente tensionate, acuzații de complot și decizii care au împărțit țara în tabere opuse. Cine a este, de fapt, Ion Iliescu, și cum a reușit un fost nomenclaturist să devină figura centrală a unei Românii care visa la democrație?

Copilăria zbuciumată a unui „copil de ilegalist”

Ion Iliescu s-a născut pe 3 martie 1930, în Oltenița, într-o familie marcată de ideologia comunistă. Tatăl său, Alexandru Iliescu, era un muncitor la Căile Ferate și unul dintre membrii marcanți ai mișcării comuniste ilegale.

Mama sa, Maria Toma, de origine bulgară, l-a abandonat în copilărie. După divorț, Alexandru s-a recăsătorit cu Maria, o cameristă, iar copilul Ion a fost crescut în principal de bunici și de mama vitregă. Pierderea ambilor părinți din viața sa apropiată i-a lăsat urme adânci, potrivit Adevarul.ro. 

Alexandru Iliescu a avut un destin tragic. Participant la Congresul al V-lea al Partidului Comunist Român de la Gorikovo, Moscova, a fost arestat la întoarcere în România și a murit în condiții neclare – fie în închisoare, fie în timpul unei manifestații de 1 Mai.

Zvonurile despre originile tatălui și bunicului său, incluzând posibile rădăcini evreiești sau țărănimea bulgară, au adăugat mister biografiei liderului de mai târziu.

Sub aripa Annei Pauker – „Stalin în fustă”

Legătura lui Ion Iliescu cu figura emblematică a stalinismului din România, Anna Pauker, a fost esențială în cariera sa timpurie. Pauker, lideră a comuniștilor după Al Doilea Război Mondial, l-a protejat pe tânărul Iliescu, oferindu-i acces la educație de elită.

Acesta a urmat licee prestigioase, precum „Spiru Haret” și „Sfântul Sava”, iar ulterior a studiat mecanica fluidelor și energetica la Universitatea din București.

Grație legăturilor sale, Iliescu a fost trimis la studii la Moscova, unde a activat ca secretar al „Asociației Studenților Români”. Este posibil ca aici să fi început o relație de colaborare tacită cu Mihail Gorbaciov, viitorul lider al Uniunii Sovietice.

După întoarcerea din URSS, Ion Iliescu a fost cooptat rapid în structurile de conducere ale Partidului Comunist. Cariera sa politică a fost fulminantă: a devenit secretar al Comitetului Central al Uniunii Tineretului Comunist în 1956 și, la doar 37 de ani, a fost numit Ministru al Tineretului.

Părea un favorit pentru succesiunea la vârful partidului, mai ales datorită sprijinului său internațional și loialității față de ideologia comunistă.

Rivalitatea cu Ceaușescu și marginalizarea

Deși inițial apropiat de Nicolae Ceaușescu, Iliescu a intrat treptat în dizgrație. Încă din anii '70, dictatorul a început să-l îndepărteze din cercul său de putere, considerându-l o amenințare.

Ceaușescu l-a marginalizat, numindu-l în funcții administrative îndepărtate, cum ar fi vicepreședinte al Consiliului Popular din Timiș sau Iași, și ulterior director al Editurii Tehnice. Totuși, nici măcar Ceaușescu nu a avut curajul să-l elimine definitiv, fiind conștient de sprijinul de care Iliescu se bucura din partea unor generali și din exterior, posibil chiar din URSS.

În 1984, Iliescu ar fi fost implicat într-un complot pentru răsturnarea lui Ceaușescu, alături de generali precum Nicolae Militaru. Deși planul a fost dejucat, Iliescu a rămas un personaj tolerat, dar ținut la distanță de puterea centrală.

De la nomenclaturist marginalizat la președinte al României libere

Căderea lui Ceaușescu în decembrie 1989 i-a oferit lui Iliescu ocazia mult așteptată. Profitând de revoltele populare din Timișoara și București, acesta a apărut ca lider al Consiliului Frontului Salvării Naționale (CFSN), care a preluat rapid puterea. Deși inițial FSN a promis să nu devină partid politic, Iliescu a transformat mișcarea într-o platformă electorală.

La primele alegeri libere din 20 mai 1990, Ion Iliescu a câștigat cu o majoritate covârșitoare. Cu toate acestea, mandatul său a fost marcat de controverse majore, precum mineriadele, în care protestele antiguvernamentale au fost suprimate brutal cu ajutorul minerilor, și acuzațiile că regimul său păstra multe trăsături ale vechii orânduiri comuniste.

O moștenire controversată

Ion Iliescu a fost președinte al României în două mandate: 1992-1996 și 2000-2004. A fost și senator între 1996-2000 și 2004-2008.

Deși a fost considerat un lider de tranziție, contribuind la transformarea României într-o democrație funcțională, trecutul său comunist și metodele autoritare au umbrit întreaga sa carieră.

Este văzut fie ca un om care a adus stabilitate într-o perioadă haotică, fie ca un nomenclaturist care a manipulat Revoluția pentru a prelua puterea.