Crește îngrijorarea privind ziua de 1 octombrie. „De unde stăteam liniștiți...”

26 septembrie 2024 5:12   Național
Ultima actualizare:

Cele mai noi date despre viitura adusă de Dunăre arată că aceasta va fi mult mai mare decât ce s-a estimat până acum. În plus, în paralel cu acest fenomen, meteorologii emit avertizări cu privire la ciclonul Ashley care va lovi cu putere România în acest weekend. Ministrul Mediului a făcut un apel către populație să fie foarte atenți la mesajele de alertă.

„De unde stăteam liniștiți...”. Debitul Dunării va ajunge la 9.500 mc/s

Estimările specialiștilor privind debitul Dunării la data de 1 octombrie erau de circa 8.000 mc/s. Cele mai noi date anunțate în direct de ministrul Mediului sunt alarmante.

Debitul Dunării este la acest moment cu aproape 4000 mc/s mai mare decât media multianuală a lunii septembrie, aproximativ 6.600 mc/s  

 „Începând de mâine vom extinde observarea modului în care afluenții Dunării vor afecta inclusiv debitul fluviului în România, pentru că de unde stăteam liniștiți că vom avea în jur de 7.800-8.000 de metri cubi pe secundă la Baziaș, și gestionăm fără probleme, prognoza actualizată în baza acestor noi fenomene meteo indică pe sectorul românesc al Dunării debite care ar putea să ajungă și la 9.500 de metri cubi pe secundă, lucru care ne alertează”, a declarat ministrul Mediului Mircea Fechet la Digi24.

Fechet a mai spus că în acest moment nu se pune problema unor evacuări, dar avertizează populația să fie foarte atentă la mesajele de alertă.

„Nu discutăm despre evacuări în acest moment, însă vineri, după ce vom avea toate modelele meteorologice și toate simulările hidrologice, în cursul dimineții voi convoca un comitet ministerial pentru situații de urgență (...).

„E important ca cetățenii să fie alertați, să fie atenți la mesajele pe care le primesc, nu doar pe telefon, pentru că de multe ori nu au acces la telefon, sau un mesaj primit la 1 noaptea, așa cum s-a întâmplat la Galați, s-ar putea să nu mai folosească prea mult. E important ca aceștia să fie atenți la ce spune primăria, la ceea ce spun comitetele locale pentru situații de urgență. Sunt convins că se vor activa toate comitetele județene, și pe măsură ce ne apropiem de ziua de duminică, vom ști exact unde trebuie să mobilizăm resursele”, a mai spus Fechet.

Ciclonul Ashley 

Sitiația va fi agravată de ciclonul Ashley care va lovi cu putere România, din acest weekend, după cum au anunțat specialiștii meteo.

Sunt așteptate precipitații abundente care vor înregistra chiar și 100 de litri pe metru pătrat.

Ministrul Mediului a vorbit despre o avertizare generală care să înceapă direct cu Cod portocaliu.

Este posibil ca vineri să avem o avertizare generală care să vizeze întreg teritoriul României, poate o avertizare care să înceapă direct cu cod portocaliu, lucru care nu prea s-a întâmplat”, a mai spus ministrul.

Mai multe