Cum a fentat un criminal român justiția din Marea Britanie! Se află pe lista celor mai căutați infractori

21 august 2022 13:29   Național
Ultima actualizare:

Un criminal român, considerat unul dintre cei mai căutați infractori din Marea Britanie, a fost prins după ce era căutat de mai bine de 10 ani. Cu toate acestea, temutul infractor a fost eliberat în mod inexplicabil.

Adrian Vasilescu, în vârstă de 42 de ani, a comis câteva fapte odioase de-a lungul timpului. Arestat ultima dată în 2020, în Scoția, bărbatul fusese eliberat pe cauțiune, cu toate că se cunoștea că este fugar, conform Adevărul.

Când cazul a ajuns în judecată la începutul acestui an, infractorul român nu s-a mai prezentat. Săptămâna trecută urma să fie condamnat pentru tentativa de omor după fapta comisă în urmă cu doi ani, dar sentința nu a putut fi dusă până la capăt. Într-un moment halucinant pentru justiția din Marea Britanie, oficialii instanței au recunoscut că nu știu unde se află românul.

Purtătorul de cuvânt adjunct pentru siguranța comunității al partidului conservator scoțian, Russell Findlay, a declarat că „este uluitor că un criminal extrem de periculos, cu o istorie atât de lungă de fugar, ar fi fost eliberat pe cauțiune”, potrivit DailyMail.

„Având în vedere trecutul său criminal, nu e de mirare că acum a dispărut din nou – punând inevitabil membrii nevinovați ai societății în pericol de violență”, a adăugat acesta.

Nu e prima dată când dispare criminalul român. Era căutat de aproape 10 ani

În 2011, bărbatul de 42 de ani, care a fost căutat în România pentru tăierea gâtului unei femei cu o sticlă spartă, a apărut pe lista criminalilor străini periculoși din Marea Britanie.

Polițiștii l-au găsit pe român în zona Manor Park din Londra și l-au dus la Tribunalul de Magistrați din Westminster pentru extrădare. Și atunci, Adrian Vasilescu a fost eliberat pe cauțiune și a dispărut.

Abia după aproape 10 ani, în 2020, criminalul român a fost arestat de polițiștii care anchetau tentativa de omor a unei femei în Paisley, lângă Glasgow. Aceasta fusese înjunghiată în repetate rânduri.

Când Vasilescu a fugit pentru prima dată, s-a raportat că Guvernul a criticat modul în care a fost tratat cazul, o sursă spunând că „e ridicol ca un fugar străin periculos să primească cauțiune în aceste circumstanțe”.

Între timp, Vasilescu este căutat din nou, după ce a fentat poliția britanică pentru a doua oară. Vocile critice spun că acest caz a scos la iveală incapacitatea sistemului de justiție de a proteja publicul, conform sursei citate.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro! 

Mai multe