Cum a fost păcălit un laureat al Premiului Nobel de un taximetrist român la aterizarea pe Aeroportul „Henri Coandă” din București

30 iunie 2025 3:00   Național

Wole Soyinka, celebrul dramaturg și laureat nigerian al Premiului Nobel pentru Literatură, în vârstă de 90 de ani, a fost victima unei înșelăciuni la sosirea în capitala României. Un taximetrist l-a taxat cu 400 de euro pentru o cursă care valora, de fapt, 100 de lei.

Bărbatul a aterizat vineri, 27 iunie, pe Aeroportul „Henri Coandă” și a cerut o cursă către un hotel din centrul Bucureștiului. La finalul cursei, șoferul de taxi i-a solicitat și încasat prin intermediul aparatului POS suma de 400 de euro, în dorința de a profita de vulnerabilitatea și vârsta pasagerului.

Incidentul a fost surprins pe camerele de supraveghere, iar polițiștii Serviciului Poliție Transporturi Aeroport „Henri Coandă” s-au autosesizat și l-au reținut pe șoferul în vârstă de 43 de ani, cercetat acum pentru înșelăciune:

Din verificările preliminare a reieşit că, la data de 27.06.2026, ora 00.51, un cetăţean nigerian, în vârstă de 90 de ani, s-a îmbarcat într-un autovehicul de transport persoane în regim taxi din faţa terminalului de sosiri, cu destinaţia un hotel din centrul Capitalei.

La finalul cursei, conducătorul auto i-ar fi solicitat şi încasat, prin intermediul unui aparat POS, aproximativ 400 de euro, reprezentând contravaloarea cursei”, a transmis Poliţia într-un comunicat, potrivit Știrilorprotv.ro

Prin ce s-a remarcat Wole Soyinka și când a primit Premiul Nobel? 

Wole Soyinka s-a născut pe 13 iulie 1934 în Abeokuta, Nigeria, și s-a remarcat ca dramaturg, romancier, poet și activist politic, anunță Adevărul.ro. Deceniile sale de activism politic au inclus perioade de închisoare și exil, iar el a fondat, condus sau a participat la mai multe grupuri politice, inclusiv Organizația Națională Democrată, Consiliul Național de Eliberare al Nigeriei și Organizațiile Pro-Conferință Națională (PRONACO), conform „Britannica”.

A primit Premiul Nobel pentru Literatură în 1986 și a devenit astfel primul african de culoare distins cu această onoare. După ce a câștigat Premiul Nobel, a fost foarte solicitat ca lector, iar multe dintre prelegerile sale au fost publicate, notabile fiind Reith Lectures din 2004, mai precizează publicația.  

Scriitorul a venit în România pentru Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, unde a și primit astăzi o stea pe Aleea Celebrităților, anunță Cotidianul.ro.  

Mai multe