Un taximetrist a dat peste cap planurile unui român de 62 de ani, în Elveția. Ce voia să facă conaționalul, a fost imediat arestat

Ultima actualizare:

Un român în vârstă de 62 de ani a lăsat fără cuvinte autoritățile din Elveția, după ce ar fi încercat să înșele o bătrână folosind metoda „accidentul”. Din fericire, un taximetrist și-a dat seama că situația bătrânei era suspectă, așa că a informat autoritățile.

Metoda „accidentul” face victime și dincolo de hotare
Metoda „accidentul” face victime și dincolo de hotare

Escrocii fac, din păcate, tot mai multe victime, prin tot mai multe metode. Atât în țara noastră, cât și dincolo de hotare, dacă nu suntem atenți la conversațiile pe care le avem, sau la site-urile pe care le accesăm, riscăm să rămânem fără bani. Iar, din păcate, escroci români au început să acționeze și dincolo de hotare, în țări precum Elveția.

Chiar în această lună, în Zürich, autoritățile au arestat un român în vârstă de 62 de ani, alături de complicele său, un cetățean german în vârstă de 37 de ani, după ce au încercat să ia banii unei bătrâne, folosin metoda „accidentul”. Din fericire, taximetristul în mașina căruia s-a urcat bătrâna a observat că aceasta a scos o sumă mare de la bancă, în numerar și a suspectat imediat că aceasta ar fi victima unei escrocherii, potrivit stiridiaspora.ro.

Taximetristul a alertat autoritățile

Șoferul a alertat imediat autoritățile despre ce se întâmplă, iar la scurt timp după ce bătrâna a ieșit din bancă, un bărbat a venit să o întâlnească și să ridice plicul cu bani. În acest moment, polițiștii l-au și arestat pe bărbat, fiind vorba despre românul în vârstă de 62 de ani.

În urma perchezițiilor efectuate de autorități, s-au confiscat mai multe bunuri, în valoare de mii de franci elvețieni, care ar fi fost obținute prin fraudă.

Românul în vârstă de 62 de ani a fost arestat

De asemenea, polițiștii au mai arestat și un complice al românului, fiind vorba despre un cetățean german în vârstă de 37 de ani. Acum, autoritățile continuă ancheta, încercând să stabilească câți bătrâni au devenit victime ale celor doi escroci.

Autoritățile sfătuiesc oamenii să nu ofere niciodată bani unei persoane necunoscute, iar orice solicitare urgentă de bani trebuie verificată foarte atent, pentru a se verifica dacă este reală.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
masina electrica
padure tropicala jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net