Cu cât a crescut, de la 1 ianuarie, ajutorul de deces dat de Casa de Pensii. Cât timp ai să-l soliciți
Începând cu 1 ianuarie 2024, Casa de Pensii a mărit suma acordată ca ajutor de deces în situația în care o persoană asigurată sau un pensionar a decedat, sau în cazul decesului unui membru al familiei acestora.
În 2023, suma acestui ajutor pentru pensionari/asigurați a fost de 6.789 lei (față de 6.095 lei în 2022), iar acum, de la începutul anului, a crescut la 7.567 lei.
Pentru decesul unui membru al familiei pensionarului/asiguratului, suma, reprezentând 50% din ajutorul acordat în cazul decesului pensionarului, a ajuns la 3.784 lei (comparativ cu 3.395 lei în 2023), conform informațiilor furnizate de reprezentanții Casei de Pensii Olt.
Cum se calculează ajutorul de înmormântare
Valoarea acestui ajutor este calculată în funcție de câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, iar creșterea acestui indicator a condus la creșterea sumei ajutorului de deces.
Ajutorul de deces este acordat unei singure persoane și poate fi solicitat în cazul decesului asiguratului, pensionarului sau al unui membru al familiei acestora, care nu erau asigurați sau pensionari la data decesului.
„Ajutorul de deces se acordă, pe bază de cerere, în cazul decesului asiguratului, pensionarului sau al unui membru de familie aflat în întreținerea acestora, care nu era asigurat sau pensionar la data decesului.
Ajutorul de deces se acorda unei singure persoane, fie că este vorba despre unul dintre soți, copiii, părinții decedatului sau a oricărei persoane care dovedește cu acte că a suportat cheltuielile de deces”, precizează reprezentanții CJP Olt.
Pentru a obține acest ajutor, trebuie depuse documente precum cererea pentru acordarea ajutorului de deces, certificatul de deces, actul de identitate al solicitantului, acte de stare civilă care atestă gradul de rudenie cu persoana decedată și dovada cheltuielilor suportate în legătură cu decesul.
Câte ajutoare de deces au fost acordate în 2023
În 2023, Casa Județeană de Pensii Olt a acordat în total 5.028 de ajutoare de deces, majoritatea fiind pentru decesul pensionarilor/asiguraților - 4.629. Au fost înregistrate 202 solicitări pentru decesul asiguratului și 197 de ajutoare de deces pentru membrii de familie ai pensionarilor/asiguraților.
Numărul total de ajutoare de deces acordate de CJP Olt în 2023 este cu aproximativ 700 mai mic decât în anul precedent (2022).