Cum este exploatat aurul din Roşia Montană de reţele ilegale
Oficial, Roşia Montană se află din, iulie 2021, sub patrimoniul UNESCO, iar exploatarea aurului din zonă ar fi trebuit să fie încetată. Adevărul este altul, pentru că în localitatea din Munţii Apuseni ar exista încă reţele bine puse la punct care caută materialul preţios, în minele părăsite.
În Roşia Montană, localitatea care a intrat de anul trecut în patrimoniul UNESCO, ar exista încă reţele de braconieri de aur care ar intra noaptea, atunci când nu pot fi văzuţi de nimeni, în galeriile părăsite din zonă şi scot aurul. Ei cunosc foarte bine galeriile şi intră în cele mai noi, unde e mai sigur, în teorie. Minereul ar fi, apoi, prelucrat în locuri ascunse, cu ajutorul a diverse instalaţii artizanale, notează ziare.com. El ar fi vândut pe piaţa neagră, iar sumele generate ar fi unele foarte bune.
Existenţa braconierilor de aur şi a reţelelor ilegale de exploatare a zonei ar fi ştiute de localnici. Liderii acestor grupări ar fi foarte bogaţi, astfel că ar avea case şi maşini scumpe, cu mult peste cele pe care şi le-ar putea permite oamenii care locuiesc în Roşia Montană.
Paza în zonă, greu de asigurat
În plus, este foarte greu să fie pus la punct un sistem eficient de pază, întrucât surafaţa minelor este foarte mare.
Cea mai mare parte a zonei de minerit este, încă, sub controlul companiei Roşia Montană Gold Corporation, care a iniţiat un proiect privat de exploatare, abandonat între timp. Însă firma are angajaţi mult prea puţin pentru a se putea ocupa de paza complexului care măsoară sute de kilometri.
Dosar penal în urma unei explozii dintr-o mină dezafactată
Conform jurnaliştilor de la ziare.com, au existat însă şi accidente care nu au putut fi ţinute secrete. Unul a avut loc în 2018, potrivit poliţiei, când o explozie a distrus o galerie minieră dezafectată, în timp ce mai multe persoane se aflau ilegal în mină. Un bărbat de 30 de ani a fost rănit grav atunci, în zona mâinilor şi a feţei, şi a fost dus la spital. Accidentul nu a putut fi ascuns, pentru că starea rănitului era una serioasă şi a fost necesară intervenţia medicilor. Autorităţile au deschis un dosar penal, la acel moment, dar nu a fost trimis în instanţă.
Două dosare penale din cauza exploatărilor ilegale din zonă
Mai mult, în 2015, IPJ Alba a demascat o reţea care se ocupa de exploatarea ilegală a aurului din Roşia Montană. 50 de persoane au fost trimise în urmărire penală în acel dosar, iar oamenii legii au confiscat 1.5 kilograme de aur şi obiecte folosite pentru prelucrarea sa. Metalul era obţinut de la fosta uzină de preparare a aurului de la Gura Roşiei, dar şi din galerii din zonă.
În 2019, un alt dosar a fost trimis în judecată, cu 15 persoane acuzate de distrugere în cazul fostei exploatări miniere de stat Roşiamin Roşia Montană. Nu a fost pronunţată nicio sentinţă, încă, în acest caz.
Roşia Montantă, în patrimoniul UNESCO din 2021
Roşia Montană a fost înscrisă în Lista Patrimoniului Mondial al UNESCO şi în Lista Patrimoniului în pericol, în iulie 2021. UNESCO a recomandat experților să facă o vizită în zonă, pentru ca „să fie întreruptă cât mai rapid autorizația pentru exploatare minieră”.
În zona din Munţii Apuseni există 300 de tone de aur şi 1.600 de argint. Conform unui geolog, Aurel Sântimbrean, în Roşia Montană se mai află și alte zăcăminte importante: platină, titan, germaniu, arseniu, molibden, vanadiu, nichel, cobalt, galiu si wolfram.
Decizia nu a fost primită cu entuziasm de toată lumea însă, printre care şi primarul din Roşia Montană, care a sugerat că măsura ar duce sărăcie în regiune.
„Nu aduce beneficii nici pentru comunitate, nici pentru țară. Se blochează pe termen mediu și lung cea mai mare resursă de aur și argint din Europa. Restaurarea, modernizarea oricărui imobil pe care îl deții necesită avize speciale și birocrație multă. Ne doream să fie introduse în patrimoniul mondial UNESCO obiectivele principale, adică centrul istoric și galeriile romane”, a declarat Eugen Furdui, după anunţul UNESCO.
Puteţi urmări ştirile Click! pe Google News,Facebook și Instagram!