Curs valutar pentru 29 aprilie. Euro, în creștere

29 aprilie 2022 1:43   Național
Ultima actualizare:

Click! îți prezintă, zilnic, cursul de referință pentru principalele valute de pe piață (euro, dolar american, liră sterlină sau francul elvețian), precum și cotația gramului de aur. Rămâi pe www.click.ro pentru update în timp real.

Banca Națională a României afişează cursul valutar de luni până vineri, după şedinţa de la ora 13.00. Până la acea dată, tranzacţiile valutare se fac la cursul zilei anterioare, iar în weekend, la valorile stabilite în şedinţa de vineri.

Curs valutar, 29 APRILIE 2022, pentru euro

Moneda Uniunii Europene s-a apreciat ușor, astăzi, 29 aprilie, după o perioadă foarte prolifică, în care a înregistrat creșteri impresionante, atingând valoarea de 4.9480 lei per unitate. Euro a început luna aprilie de la valoarea 4.9454 per unitate.

Curs valutar, 29 APRILIE 2022, pentru dolar

Spre deosebire de euro, dolarul american a înregistrat o depreciere în raport cu leul românesc, după sărbătorile de Paște, fiind cotat astăzi, 29 aprilie, la valoarea de 4.6774 lei. Ziua anterioară, s-a tranzacționat cu 4.7005 lei per unitate.

Curs valutar, 29 APRILIE 2022, pentru franc elveţian

Francul elveţian a înregistrat o scădere, vineri, când a fost tranzacţionat cu 4.8290 lei, în comparație cu ziua precedentă, când avea valoarea de 4.8422 lei. Francul elvețian este moneda care creat mari dificultăți financiare celor care au accesat credite în această valută. În 2015, francul elvețian a înregistrat o creștere puternică, de la 3,74 lei, la 4,3287 lei.

Curs valutar, 29 APRILIE 2022 pentru lira sterlină

Moneda Regatului Unit a reușit să înregistreze o creștere, aflându-se, astăzi, la valoarea de 5.8793 lei pe unitate, conform cotațiilor BNR. Joi, 28 aprilie, lira strelină a fost cotată la 5.8871 lei.

Cotația pentru un gram de aur

După mai multe zile în care s-a aflat într-un trend ascendent, gramul de aur a fost cotat, vineri, 29 aprilie, la valoarea de 287.9962 lei. Prețul gramului de aur a luat amploare în contextul războiului din Ucraina. Luni, 7 martie, metalul prețios atinsese un record, 293,9846 lei pentru un gram. De asemenea, și pe 18 aprilie, valoarea lui a fost de 293,5093 lei.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Mai multe