E oficial! De la 1 octombrie plătești mai mult dacă vrei vechime în muncă

11 octombrie 2023 6:03   Național

Odată cu creșterea salariului minim pe economie, de la 1 octombrie 2023, a crescut și prețul pe care românii trebuie să îl plătească dacă vor să își cumpere ani de vechime pentru pensia la stat, scrie adevărul.ro.

Au crescut sumele care trebuie achitate către Casa de Pensii

Toți cei care vor să acopere perioadele în care nu au cotizat la sistemul de pensii de stat o pot face în continuare prin semnarea unui contract de asigurare socială cu Casa de Pensii și efectuarea unor plăți către aceasta până la finalul anului 2024. 

Aceștia pot plăti contribuția de asigurări sociale (CAS) pentru perioadele în care nu au contribuit, pentru cel mult șase ani anterior lunii încheierii unui contract de asigurare. Cu toate acestea, ținând cont de faptul că, de la 1 octombrie 2023, valoarea salariului minim brut a crescut la 3.300 de lei, au crescut și sumele care trebuie achitate, lunar, către Casa de Pensii.  

Ce spune legea 

Concret, nivelul minim al venitului lunar asigurat, care este, de fapt, salariul minim brut pe țară, este, în cazul contractelor încheiate în baza OUG nr. 163/2020 după data de 1 octombrie 2023, de 3.300 de lei. 

Apoi, OUG 163/2020 prevede că „baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale o constituie venitul lunar asigurat înscris în contractul de asigurare socială care nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată în vigoare la data încheierii contractului de asigurare socială”. 

Cum rămâne cu vechimea în muncă

Așadar, în ceea ce privește sumele care trebuie plătite efectiv pentru vechimea în muncă, cota de CAS (25%) ce trebuie plătită se aplică la salariul minim brut în vigoare la data semnării contractului cu casa, scrie avocatnet.ro. 

Mai precis, suma ce trebuie plătită pentru fiecare lună începând cu contractele semnate din octombrie 2023 este de 825 de lei. Pentru contractele semnate până la începutului lunii octombrie (1 ianuarie - 1 octombrie 2023), suma de plată este de 750 de lei. 

Ce persoane sunt eligibile pentru a cumpăra vechime în muncă

Pot cumpăra vechime în muncă cetățenii români din ţară sau din străinătate care nu sunt pensionari şi care nu au fost asiguraţi în sistemul public de pensii. „Această formă de asigurare se adresează tuturor persoanelor care doresc să-și completeze stagiul de cotizare în vederea acordării pensiei pentru limită de vârstă, respectând vârsta standard de pensionare de 65 ani la bărbați și 63 ani la femei”, transmit cei de la Ministerul Muncii.

Citește întreg articolul pe adevărul.ro.

Mai multe