El este românul care a ajuns la vârsta de 101 ani. A dezvăluit secretele longevității sale și care este ultima dorință

30 august 2024 10:19   Național

Un bărbat în vârstă de 101 de ani și-a împărtășit secretele pentru o viață lungă și fericită. Omul spune că longevitatea sa se datorează în principal liniștii de care a avut parte de-a lungul vieții. Acesta a trăit în armonie cu familia și cu vecinii. Declară că și stilul lui de viață l-a ajutat mult: să faci totul cu moderație, să faci mișcare de câteva ori pe săptămână și să nu fumezi.

„Nu am abuzat nici de mâncare, de băutură. Eu nu am fumat"

La 101 ani, Petrică nu pare să-și arate vârsta decât în buletin. El face mișcare în fiecare zi, duce o viață echilibrată și spune că niciodată nu a făcut abuzuri. „Să trăiască fără abuzuri. Ele sunt cele mai rele. Să ducă o viață liniștită, să fie aproape de familie, de vecini. Eu am fost un om liniștit. Nu mi-am bătut joc de viață. Nu am abuzat nici de mâncare, de băutură. Eu nu am fumat. Fac zilnic distanța asta până la poartă. Am și bicicletă", a declarat Petrică. Videoclipul a fost postat pe pagina de Facebook a lui Răzvan Anghelescu, în rubrica Vax Populi. 

Care este ultima dorință a lui Petrică

„Nu am regrete. Mulțumesc lui Dumnezeu, am avut și bune și rele. Aștept încheierea. Atât mi-aș dori să am o plecare liniștită, bună. Altfel, nu. Petrecerea pe care am făcut-o a fost foarte frumoasă. Am avut orchestră, au fost 50 de persoane. Am dansat cu fata. Am făcut petrecere la 90, la 95 și apoi la 100. Dar am zis că aia e ultima", a declarat Petrică. 

Ce au comentat internauții

Clipul video a fost extrem de urmărit în social media. A strâns o mulțime de like-uri și share-uri. „Ce domn înțelept și frumos la suflet. Dumnezeu să vă țină lângă el în liniște", a scris un internaut. Petrică este un adevărat exemplu de optimism și perseverență, care ne învață să ne bucurăm de fiecare clipă și să fim recunoscători pentru fiecare zi în care suntem sănătoși și putem face lucruri mărețe.

Mai multe