Elena Udrea ar putea scăpa azi din închisoare. ÎCCJ se pronunță asupra cererii de revizuire, bazată pe un document al SRI
Fostul ministru al turismului, Elena Udrea, condamnată la şase ani de închisoare cu executare pentru corupţie, aşteaptă azi decizia Înaltei Curţi de Casaţie (ÎCCJ) cu privire la cererea de revizuire a deciziei de condamnare din dosarul “Gala Bute”. Luni, 16 septembrie judecătorii se vor pronunța. SRI susține într-un document că Udrea ar fi fost cercetată pe baza unor denunțuri false.
Elena Udrea, mai aproape de libertate
Fostul ministru, Elena Udrea, a solicitat o revizuire a pedepsei în dosarul „Gala Bute”. Completul de 5 judecători al Înaltei Curți se Casație și Justiție (ICCJ) se pronunță luni, se pronunță luni, 16 septembrie, asupra acestei cereri care se bazează pe un document emis de Serviciul Român de Informații, potrivit căruia Udrea ar fi fost cercetată pe baza unor denunțuri false.
Elena Udrea ar putea fi eliberată din Penitenciarul Târgșor, dacă Instanța Supremă va pronunța luni o decizie favorabilă în acest caz.
Ea a ispășit o treime din pedeapsă.
Elena Udrea a fost condamnată la șase ani de închisoare
În vara anului 2018, Elena Udrea a fost condamnată definitiv la şase ani de închisoare în dosarul Gala Bute. Ea a fost acuzată de luare de mită şi abuz în serviciu.
Atunci, Udrea a părăsit ţara chiar înainte de pronunţarea sentinţei, în aprilie 2022.
A fost prinsă în Bulgaria, lângă graniţa cu Grecia. A fost adusă în țară și încarcerată în Penitenciarul Târgșor.
În 2011, Ministerul Dezvoltării, condus de Elena Udrea, a dat două milioane de euro, potrivit procurorilor DNA, firmei care a organizat Gala de Box în care Lucian Bute îşi apăra titlul mondial.
Cariera politică a Elenei Udrea
Cariera politică a Elenei Udrea a început în 2004. Ea s-a înscris în PNL și a obținut un post de consilier general pe vremea când primar general era Traian Băsescu.
Odată ajuns la Cotroceni, Băsescu a numit-o pe Udrea consilier prezidențial şi Şefă de Cancelarie.
Udrea a părăsit postul după o campanie de presă care viza afacerile soţului ei de atunci, Dorin Cocoş.
În același an, 2005, demisionează şi din PNL, iar în 2006 devine membru PDL.
În 2008 devine deputat PDL de Bucureşti, iar câteva luni mai târziu devine ministrul Turismului. Rămâne în această funcție până în 2012.
În 2014 se alătură partidului fondat de fostul preşedinte, Traian Băsescu, PMP, şi candidează la alegerile prezidenţiale sub sloganul "Bună pentru România".
Elena Udrea a fost căsătorită cu omul de afaceri Dorin Cocoş, timp de zece ani. După divorţ a început o relaţie cu un alt om de afaceri, Adrian Alexandrov, cu care are o fetiţă, născută în perioada când s-a refugiat în Costa Rica, scrie Observator News.