Este oficial! Prețuri reduse la alimente înainte de expirare

17 martie 2024 18:20   Național

Atenție, consumatori! Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea pentru reducerea risipei alimentare. Consumatorii vor putea beneficia de preţuri reduse la alimente înainte de data expirării. 

Conform news.ro, actul normativ promulgat de către şeful statului are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr.217/2016 privind diminuarea risipei alimentare. Prin noua lege este simplificată procedura prin care organizaţiile neguvernamentale pot să primească alimente atunci când acestea nu au un grad mare de perisabilitate.

În plus va exista o platformă naţională de raportare a datelor cu privire la risipa alimentară de la operatori, creată şi gestionată de Ministerul Agriculturii. Magazinele, restaurantele, cantinele, autorităţile care gestionează alimente, vor fi obligate să aplice cel puţin două măsuri prevăzute de lege înainte să arunce produsele. Iată propunerile făcute de lege: reducerea preţului la alimente înainte de data expirării; donarea alimentelor; transferul alimentelor pentru a putea fi refolosite pentru mâncarea animalelor; folosirea alimentelor la compost.

Deja multe supermarketuri au adoptat această măsură și au rafturi speciale cu produse ce expiră în următoarele zile la care aplică reducere de la 50 până la 80%. În magazinele Carrefour există zone unde produsele sunt vândute cu o reducere de până la 50% (ouă în vrac, lactate sau alte produse care se apropie de data limită de consum etc.). Conceptul de vânzare accelerată este aplicat în mod constant în magazine, reducerile ajungând până la 75% pentru produsele proaspete și ultra-proaspete.

Și reprezentanții Mega Image au arătat pentru wall-street.ro că produsele proaspete din carne beneficiază de o vânzare accelerată progresivă în funcție de termenul limită de consum, procentele de reducere practicate situându-se între 20% și 50%. Cât despre un alt retailer important, Kaufland, Valer Hancaș, director de Comunicare și Corporate Affairs în cadrul acestuia, a explicat că, cel mai frecvent, lanțul de magazine practică reduceri consistente de prețuri în cadrul raioanelor de legume-fructe și panificație, unde clienții se pot bucura, în a doua parte a zilei, de discounturi între 50%-80%. Așadar, dacă doriți alimente  ieftine și al fel de proaspete, trebuie doar să urmăriți aceste promoții! 

Mai multe