Fermierii români, învinși de Bulgaria și Polonia în bătălia pentru compensarea pagubelor aduse de războiul din Ucraina
România 10 milioane de euro, Bulgaria aproape 20 de milioane, Polonia 29, 5 milioane. Sunt cifrele seci care anunță sumele pe care le vor primi drept despăgubire de la Comisia Europeană, fermierii din țările afectate de războiul din Ucraina. Vestea I-a supărat până și pe PSD-iști, colegii de partid ai ministrului Agriculturii, Petre Daea, cel care a negociat pentru România
Un nou eșec pentru România la Consiliul European. După pierderea luptelor în dosarele „Schengen” și „Bâstroe”, acum a venit rândul fermierilor să simtă pe pielea lor „puterea” României. Ce s-a întâmplat? Țara noastră primește cei mai puțini bani drept compensații pentru pierderile provocate fermierilor de războiul din Ucraina.
Ce a decis Comisia Europeană despre compensarea pierderilor fermierilor români
Fapte. Comisia Europeană a anunţat, luni, 20 martie, că vrea să recurgă la o rezervă de criză pentru a sprijini fermierii din Polonia, România şi Bulgaria. Este vorba potrivit specialiștilor vorba de 56,3 milioane euro, bani ce vor fi luați din rezerva Politicii Agricole Comune (PAC).
Instituția a propus alocarea sumei de 29,5 milioane euro pentru Polonia, suma de 16,75 de milioane euro pentru Bulgaria, iar 10,05 milioane euro pentru România. Totodată, Comisia Europeană va autoriza cele trei state să dubleze sumele alocate, prin ajutoare de stat. Concluzia? România care este prima la ajutorarea Ucrainei dintre vecinji iese cea mai șifonată după ce pierderile practic nu îi sunt recunoscute și în cel mai bun caz minimalizate.
De ce este acuzat ministrul Agriculturii, Petre Daea
Petre Daea e acuzat că a trimis târziu către Bruxelles dosarele de daună, iar Comisia Europeană nu a avut suficiente date pentru a acorda compensaţii fermierilor români. Astfel, ţara noastră primeşte mai puţin bani decât Bulgaria şi Polonia, chiar dacă România este principala rută de tranzit şi depozitare a grânelor din Ucraina. Din acest motiv, inclusiv liderii PSD discută deja în anumite foruri schimbarea lui Daea.
Cum se apără ministrul Agriculturii, Petre Daea
Ministrul Agriculturii Petre Daea acuză că reprezentanții Comisiei Europene au repartizat, din rezerva agricolă, valoarea despăgubirilor fără a se consulta cu vreo țară, fără vreo discuție preliminară, după un algoritm greșit.
„Formularea pe care a ales-o pentru stabilirea acestora (n.r-despăgubiri) ascunde adevărul și deformează realitatea. Această formulă pe care noi am prelucrat-o înainte de a ajunge la Bruxelles, pe care am dat-o Comisiei fără să discute cu cineva, cu reprezentantul vreunei țări.
Este opera pe care au realizat-o pe documentele pe care le aveau la dispoziție. România a dat toate datele la timp și fără echivoc și le-a prezentat cu acuratețe, date care sunt verificate și verificabile, care au fost prelucrate și altele nu”, a declarat Petre Daea conform g4media.ro.
Întrebat dacă își va da demisia după ce România a primit o sumă atât de mică, ministrul Petre Daea a spus că „eu nu am timp de demisii”.