Frații Radu și Alexandru Mazăre, sub escortă la înmormântarea mamei lor

15 mai 2022 11:34   Național
Ultima actualizare:

Frații Radu și Alexandru Mazăre, aflați în spatele gratiilor, vor participa, luni, la funeraliile mamei lor, care a murit vineri, la trei zile după ce fiul cel mic a primit o condamnare definitivă de 3 ani de închisoare. 

Cei doi au făcut cerere la penitenciarele unde sunt încarceraţi, Jilava și Rahova, pentru a putea merge la înmormântare. Frații Mazăre se vor afla sub escortă cât timp își vor conduce părintele pe ultimul drum, potrivit stirileprotv.ro. 

Gabriela Mazăre a făcut infarct 

Gabriela Mazăre avea probleme cardiace și vineri a suferit un infarct. Apropiații pun această pierdere pe seama durerii provocate de condamnarea fiului cel mic. Gabriela Mazăre a avut trei copii: Radu, fostul primar al Constanţei, Alexandru, fost parlamentar de Constanţa şi Mihai, care nu a deţinut funcţii publice.

„Mama suferea de mult de ce s-a întâmplat cu Radu, care e de 3 ani în detenție, și de data asta nu a mai făcut față, nu a rezistat. Pur și simplu i s-au epuizat toate resursele psihice și organice, anatomice, și organismul dânsei a cedat. Legat de sentința celui de-al doilea frate, nu știu dacă e relevant ce a spus dânsa. A reacționat și ea ca orice mamă”, a declarat Mihai Mazăre, la Realitatea Plus. 

Alexandru Mazăre a fost condamnat la 3 ani de închisoare 

Marți, Alexandru Mazăre a primit o pedeapsă de 3 ani de închisoare și 5.000 de lei amendă penală în scandalul legat de mita pentru cartierul Henri Coandă din Constanța. În aceeași seară, acesta s-a predat la Serviciul de Investigații Criminale din București și a fost dus la Penitenciarul Rahova.

Radu Mazăre se află și în spatele gratiilor, unde execută o condamnare de nouă ani de închisoare primită în februarie 2019, într-un dosar în legătură cu retrocedări ilegale de terenuri şi plaje din Constanţa şi Mamaia. În februarie 2022, fostul primar din Constanţa a mai primit o condamnare definitivă la închisoare, de 5 ani, pentru luare de mită în dosarul Polaris.

În dosarul în care Alexandru Mazăre a fost condamnat, cel legal de construirea de locuințe sociale în campusul „Henri Coandă” din Constanța, a fost judecat și Radu Mazăre. Pentru acesta din urmă, judecătorii au decis încetarea procesului penal. 

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro

Mai multe