Greva CFR s-a încheiat. Sindicaliștilor li s-a promis o creștere salarială

20 decembrie 2021 21:49   Național

Greva declanșată de angajații CFR luni dimineață s-a încheiat după ora 17.00, iar primele trenuri au ajuns în Gara de Nord cu peste 400 de minute întârziere. Toţi salariaţii care au oprit lucrul au revenit la muncă.

„Momentan, protestele au fost oprite, trenurile încep să circule - bineînţeles, vor mai avea întârzieri până se intră în circulaţia normală, dar trenurile vor începe să circule. Toţi angajaţii s-au întors la lucru, circulaţia trenurilor s-a reluat, dar se deblochează mai greu. Dar activitatea salariaţilor s-a întors complet la normal. De mâine nu mai avem proteste”, a declarat pentru Agrepress Rodrigo Maxim, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România (FSTFR).

Reprezentanţii Ministerului Transporturilor au anunţat, după negocierile cu sindicatele angajaţilor din domeniul feroviar, că părţile au convenit ca pentru perioada imediat următoare să se agreeze, ca soluţie, creşterea salariilor tarifare cu indicele de creştere a preţurilor de consum pentru anul 2022.

Hotnews.ro anunță că sindicaliștii au obținut o majorare salarială de 10%, iar faptul că va exista o majorare a fost confirmat și de un comunicat al Ministerului, care însă nu a publicat și procentul.

Ce a spus Ministerul Transporturilor

  • Astăzi, 20 decembrie 2021, la sediul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, la solicitarea ministrului Sorin Grindeanu a avut loc întâlnirea cu reprezentanții federațiilor sindicale din calea ferată.
  • Discuțiile s-au concentrat pe problemele existente în domeniul feroviar dar și pe situația creată de protestul spontan al unor lucrători din calea ferată.
  • Părțile au convenit ca pentru perioada imediat următoare să se agreeze ca și soluție creșterea salariilor tarifare cu indicele de creștere a prețurilor de consum pentru anul 2022, în condițiile aprobării cadrului legal și financiar. Vorbim aici de Legea bugetului de stat și bugetele companiilor feroviare, ca o primă etapă în vederea aplicării Statutului personalului feroviar.
  • Totodată părțile s-au angajat să identifice constant soluții pentru aplicarea Statutului personalului feroviar, sens în care vor fi organizate întâlniri periodice cu privire la situația căii ferate.

Peste 100 de trenuri au fost afectate, luni, de greva spontană, de la CFR, iar activitatea a fost oprită în 54 de staţii. Directorul CFR, Ion Simu, a precizat că toţi călătorii afectaţi de această grevă spontană îşi vor primi banii înapoi.

Mai multe