Imagini cu locul în care a copilărit Klaus Iohannis. Cum arată casa în care a crescut președintele

2 martie 2024 11:18   Național
Ultima actualizare:

Până să ajungă președintele României și să dețină mai multe proprietăți, Klaus Iohannis a copilărit în Sibiu, în casa bunicilor din partea mamei sale, ridicată în anul 1754. Dar, oare, cum arată locuința în care și-a petrecut primii ani de viață?

Casele pe care le deține președintele României sunt iar un subiect care a stârnit curiozitate, după ce publicația Recorder a publicat un reportaj prin care se sugerează că, după ce acesta își termină mandatul, se pregătește să se retragă într-o casă pentru ale căror renovări se vor fi cheltuit peste 7 milioane de euro. Astfel, în discuție au intrat și cele pe care el le deține în județul Sibiu.

Pentru cei care nu știu, Klaus Iohannis s-a născut în Sibiu, pe data de 13 iunie 1959, într-o familie de etnici germani, Susanne și Gustav Heinz Johannis, ambii sași transilvăneni. Au emigrat n 1992, ca pensionari, din Sibiu în Germania, unde s-au stabilit la Würzburg, în Bavaria. Și mai puțină lume știe cum arată casa în care a copilărit președintele româniei.

Cum arată casa în care a copilărit președintele României

Mama sa fiind o descendentă a unei familii din localitatea Bradu, de lângă Sibiu, Klaus Iohannis își petrecea acolo vacanțele în primii ani de viață. „Luam parte la viața familiei de acolo: mergeam cu ei la câmp, la fân, îngrijeam animalele, făceam tot ce se face într-o gospodărie”, avea să povestească actualul șef de stat.

De asemenea, în documentarul „2 pentru România” de la Digi24, realizat în urmă cu mulți ani, vecinii au mărturisit că familia președintelui era una foarte săracă, iar pe liderul statului şi-l amintesc ca fiind un copil timid și retras. Cert este că, Klaus Iohannis a copilărit în imobilul ridicat în anul 1754, la Bradu (20 de km de Sibiu), locul natal al mamei sale.

În spatele porții impunătoare, se poate observa o bucătărie de vară și o fântână funcțională. Mai târziu, Klaus Iohannis, părinții, sora și bunicii lui s-au mutat într-o garsonieră din centrul Sibiului. De altfel, în afară de această propietate, președintele mai deține alte cinci locuințe în Sibiu.

Mai multe