Imagini greu de privit! Bianca și Patrizia, prietenele care s-au înecat în Italia au ajuns acasă. Durere și un steag negru arborat la Tarna Mare. VIDEO
Mașina funerară care a transportat trupurile neînsuflețite ale Patriziei Cormoș, în vârstă de 20 de ani, și ale Biancăi Doroș, de 23 de ani, cele două tinere românce care și-au pierdut viața înecate în Italia, a ajuns acasă în Satu Mare.
Autoritățile locale au declarat doliu în întreaga comună, iar familiile celor două fete au arborat steagul negru în semn de respect și doliu.
Corpul Biancăi Doroș a fost dus la casa părintească din Valea Seacă, în timp ce trupul Patriziei Cormoș a fost transportat la Bocicău, la locuința familiei sale. Ambele tinere au fost îmbrăcate în rochii de mireasă, conform tradiției și dorințelor familiilor.
În casa Biancăi a fost arborat steagul negru
La casa Biancăi din Valea Seacă, steagul negru a fost arborat în curte, iar familia și prietenii, îmbrăcați în costume tradiționale, au așteptat sosirea mașinii funebre. Presasm notează că rudele și sătenii s-au adunat pentru a întâmpina vehiculul funerar și a-și lua rămas bun de la cele două tinere.
Autoritățile locale au declarat ziua de vineri drept zi de doliu în toată comuna, iar sâmbătă va avea loc slujba de înmormântare pentru Patrizia și Bianca.
Mașina funerară a plecat din Italia spre România miercuri. La capela din Italia, unde trupurile celor două tinere erau depuse îmbrăcate în rochii de mireasă, s-au strâns mulți oameni – colegi, prieteni, vecini și oameni simpli – pentru a le aduce un ultim omagiu, impresionați de tragedia petrecută în regiunea Udine.
Mama Patriziei Cormoș este în stare de șoc
Mama Patriziei Cormoș și-a exprimat durerea și indignarea, afirmând că nimeni nu a intervenit pentru a salva fetele, deși mulți au filmat și fotografiat incidentul.
„Ceea ce mă doare cel mai tare este că toată lumea a făcut fotografii şi înregistrări video, dar nimeni nu s-a mişcat pentru a le salva. Nimeni. Ar fi putut, poate, să le salveze. Nu era important să facă filmări. Se dusese la plimbare, a sunat la 112 de mai multe ori. Şi-a lăsat numele, adresa. A spus 'sunați-o pe mama mea”, a declarat mama Patriziei, conform Il Messaggero.
Îndurerată, ea a adăugat că refuză să vizioneze videoclipurile despre incident, preferând să se limiteze la câteva fotografii. „Ea știa să înoate, am dus-o la cursuri de înot. A așteptat-o pe Bianca, prietena ei, care nu știa să înoate”, a mai spus mama Patriziei.