Incendiu puternic la acoperișul unui bloc din Piața Neamț. Pompierii caută oameni blocaţi în apartamente

20 august 2024 13:47   Național

Un incendiu puternic a izbucnit la acoperișul unui bloc din Piatra-Neamț. Pompierii sunt la fața locului și intervin pentru a stinge flăcările. Sunt căutate persoane în apartamente pentru a fi evacuate. 

Ce au anunțat cei de la ISU

ISU Neamț anunță că incendiul se manifestă la acoperișul unui bloc de locuințe cu nivel de înălțime parter + 4 etaje". La locul evenimentului au fost alocate patru mașini de stingere, un echipaj de descarcerare, o autoscară, o ambulanță SMURD și o ambulanță SAJ.

Concomitent cu realizarea dispozitivului pentru localizarea și stingerea incendiului, s-au constituit echipe de căutare-salvare pentru identificarea eventualelor persoane surprinse în interiorul apartamentelor, au anunțat pompierii. 10 persoane s-au evacuat. Misiunea este în desfășurare în timpul redactării acestei știri.

A luat foc un restaurant

Un incendiu a izbucnit, marți, 20 august, la un local de pe A1, km 80, sensul spre București. Incendiul s-a manifestat la nivelul bucătăriei. La fața locului au ajuns mai multe autospeciale ale pompierilor argeșeni, precum și o ambulanță SMURD. 

„Trei echipaje de pompieri cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat intervin pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un local de pe A1, km 80, sensul spre București", anunță ISU Argeș.

Incendiu puternic într-o păduree 

Pe 17 august, zeci de pompieri militari şi lucrători silvici au intervenit, sâmbătă, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit pe un fond forestier din zona localităţii Băile Olăneşti, în judeţul Vâlcea.

„În acest moment incendiul se desfășoară la litieră, vegetație uscată, la mușchi care are strat de 10-15 cm și la turbă, într-o pădure mixtă de fag și rășinoase, pe o suprafață de aproximativ trei hectare, cu propagare continuă. Personalul de intervenție nu are acces în zona focarelor și pe frontul de ardere. A fost solicitată în sprijin o resursă aeriană, cu sistem de stingere", a declarat purtătorul de cuvânt ISU Vâlcea. 

Mai multe