Mai multe zile libere pentru angajați! În ce condiții ai putea beneficia de ele
Angajații români ar putea beneficia de mai multe zile libere, dacă zilele de sărbătoare legală se suprapun cu sâmbetele și duminicile. Proiectul a fost depus de mai mulți parlamentari.
Concret, vestea ar fi excelentă în condițiile în care în fiecare an o parte din zilele de sărbătoare pică în weekend. De exemplu, 6 din cele 15 zile de anul acesta intră în această categorie.
Inițiativa legislativă a fost semnată de 26 de deputați PNL și doi deputați PSD. Proiectul presupune ca, în cazul în care sărbătoare legală se suprapune cu o zi de sâmbătă sau duminică, liberele să se acorde în zilele următoare,
Zile libere în plus pentru angajații români. Proiectul a fost depus de 28 de deputați
„Acordarea zilelor libere se face de către angajator. În situația în care zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează se suprapun peste zilele de repaus săptămânal, de regulă sâmbătă și duminică, zilele libere se acordă în zilele care succedă celor de repaus săptămânal", prevede proiectul, scrie Agerpres.
În expunerea de motive a proiectului, inițiatorii susțin că sunt „situații în care unele dintre zilele de sărbătoare legală coincid cu zilele de repaus săptămânal, astfel că salariații nu beneficiază de drepturile lor legale prevăzute la art. 139 alin. 1 din legea 53/2003 - Codul Muncii".
„Legiuitorul dorește ca atunci când este incidentă situația suprapunerii zilelor de sărbătoare legală în care nu se lucrează cu zilele de repaus săptămânal, zilele libere să se acorde în zilele care succedă celor de repaus săptămânal şi, astfel, să obțină scopul dorit de legiuitor, acela ca angajații să se bucure de acest beneficiu", se arată în proiect.
Zile libere pentru sărbătorile legale care pică în weekend se vor acorda în zilele următoare
Prin acest proiect se urmărește ca zilele de sărbătoare legală să nu depindă de o situație „fortuită” din punct de vedere calendaristic, ci în orice an cetățenii să beneficieze efectiv de zile libere, au explicat inițiatorii acestui proiect.
„Dacă nu s-ar realiza această modificare legislativă, zilele de sărbătoare legală care se suprapun peste zilele de repaus săptămânal nu ar mai avea valoarea de zile nelucrătoare, aşa cum doreşte legiuitorul, deoarece zilele de repaus săptămânal sunt deja zile nelucrătoare per se", au mai transmis aceștia, potrivit sursei citate.
Ce zile libere mai au românii în 2022?
În 2022, salariații români au avut dreptul la 15 zile libere, adică sărbătorile legale, conform Codului Muncii. După 1 Mai, angajații mai au câteva sărbători de care se pot bucura:
- 1 iunie (Ziua Copilului) - miercuri:
- 12 şi 13 iunie (prima şi a doua zi de Rusalii) - duminică şi luni;
- 15 august (Adormirea Maicii Domnului) - luni;
- 30 noiembrie (Sfântul Andrei) - miercuri;
- 1 decembrie (Ziua Naţională a României) - joi;
- 25 şi 26 decembrie (prima şi a doua zi de Crăciun) - duminică şi luni.
Vestea excelentă pentru a doua parte a anului este că din cele opt zile rămase în 2022, șase cad în timpul săptămânii. Vom vedea dacă proiectul de lege depus de cei 28 de deputați va trece în Parlament. Cu siguranță o astfel de decizie ar fi gustată din plin de angajați.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!
Puteţi urmări ştirile Click! pe Google News, Facebook și Instagram!