Luni începe recensământul populației și locuințelor! Auto-recenzarea aduce o zi liberă

13 martie 2022 12:27   Național
Ultima actualizare:

De mâine, în România începe Recensământul populației și locuințelor. Spre deosebire de ultimul recensământ din 2011, cel de anul acesta aduce ca noutate auto-recenzarea. Astfel, până în 15 mai, oricine poate intra pe site-ul www.recensamantromania.ro, undeva va găsi un chestonar. Completarea acestuia îi va aduce o zi liberă! 

Fiecare dintre noi va avea propriul chestionar de auto-recenzare, corespunzător situației particulare în care se găsește, a explicat Silvia Pisică, director general în cadrul Institutului Național de Statistică, conform hotnews.ro. „Vor fi chestionare particularizate pentru cine este căsătorit și cine nu e, pentru absolveniți de facultate sau de liceu, pentru cei dintr-o anumită categorie de vârstă sau din alta, mai ținem cont dacă lucrează sau nu, dacă este pensionar...”, a mai spus directorul din INS.

Chestionarul pentru auto-recenzare a fost realizat astfel încât omului să-i fie cât mai ușor să răspundă, în condițiile în care nu beneficiază de o instruire specială, precum cea de care dispun recenzorii.

Unde intri

În primul rând, trebuie să aveți acces la Internet și să aveți o adresă de email. Apoi intrați pe site-ul www.recensamantromania.ro, iar în partea de sus a paginii, se găsește butonul portocaliu „PLATFORMĂ AUTORECENZARE”; apăsați butonul portocaliu; se deschide pagina cu formularul de pre-înregistrare.

O singură persoană din gospodărie îl completează, înregistrându-se ca persoană de referință sau în calitate de cap al familiei (gospodăriei) și apoi îi adaugă pe ceilalți membri ai familiei. În funcție de persoanele completate în formularul de pre-înregistrare, sistemul informatic generează câte un link cu chestionarul specific fiecărei persoane declarate.

Cum completezi  

Este bine să știm că există și un cod de culori al acestui chestionar. Când termini de completat o secțiune și o faci în mod corect, ea se colorează în verde, semn că e bine. Dacă uiți să completezi un răspuns, întrebarea pe care ai omis-o devine albastră. Iar dacă completezi un răspuns greșit, răspunsul tău se colorează în roșu și ești alertat de sistem cu privire la eroare. La finalul completării vei fi de asemenea înștiințat câte și care sunt răspunsurile eronate, întrebările la care ai omis să răspunzi ca și cele la care ai răspuns corect.

După completarea chestionarului se va primi un mesaj de confirmare (sau infirmare), iar pe căsuța electronică de email veți primi și un link de verificare a datelor transmise. În cazul în care nu aţi completat corect chestionarul de recensământ, veţi primi un mesaj de eroare şi trebuie să reluaţi procesul de autorecenzare de la început.

Persoanele care refuză auto-recenzarea nu vor fi amendate. Acestea vor fi chestionate de un recenzor. În schimb, persoanele care vor refuza să furnizeze informaţii sau vor furniza date eronate sau incomplete vor putea fi sancţionate cu amendă de la 1.000 de lei la 3.000 de lei.

Puteţi urmări ştirile Click! pe Google NewsFacebook și Instagram!

Mai multe