Melek Patrisia a rupt tăcerea după sentința primită de Mario Iorgulescu. Ce a spus văduva lui Dani Vicol

21 mai 2026 14:35

Mario Iorgulescu a fost condamnat la 8 ani și 8 luni de închisoare cu executare în dosarul accidentului rutier provocat în anul 2019, în urma căruia Dani Vicol și-a pierdut viața. După pronunțarea sentinței, Melek Patrisia, văduva victimei, a avut prima reacție publică.

Foto: Arhivă

Fiul lui Gino Iorgulescu a primit pedeapsa după contopirea mai multor condamnări pentru infracțiuni precum ucidere din culpă, conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe și complicitate la lipsire de libertate într-un alt dosar.

Potrivit deciziei pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 21 mai 2026, Mario Iorgulescu va executa pedeapsa rezultată de 8 ani și 8 luni de închisoare.

Reacția văduvei lui Dani Vicol după sentință

Contactată după pronunțarea sentinței, Melek Patrisia a declarat că vestea condamnării i-a readus în minte tragedia prin care a trecut familia sa.

Femeia a spus că vorbea chiar cu tatăl lui Dani Vicol în momentul în care a aflat decizia instanței.

„Vorbeam cu socrul meu acum despre asta. Dumnezeu este sus și le vede pe toate. Mai devreme sau mai târziu fiecare primește ce merită. Mă afectează negativ să vorbesc despre asta, trebuie să mă concentrez pe munca mea”, a declarat Melek Patrisia pentru CANCAN.RO.

Accidentul în urma căruia Dani Vicol și-a pierdut viața a avut loc în septembrie 2019. Dosarul a trecut prin numeroase termene și amânări de-a lungul anilor.

După producerea accidentului, Mario Iorgulescu a fost transportat în Italia, unde a fost internat într-o clinică privată de recuperare.

Declarațiile făcute de Melek în urmă cu câteva luni

În urmă cu patru luni, Melek Patrisia a vorbit despre dorința sa ca justiția să își spună cuvântul în acest caz.

Invitată la Dan Capatos Show, aceasta declara că își dorește să se facă dreptate pentru soțul ei.

„Vreau să se facă dreptate! De fapt, ce vreau cu adevărat este să-l chinui ca pe un câine, să-l strâng de gât în ochii mei, să-l văd cum moare. Da, totodată vreau să fiu liniștită față de mine și față de Dumnezeu și față de el că nu am tăcut, că am făcut tot ce mi-a stat în putință și că nu m-am lăsat. Nici nu m-am vândut, așa cum s-a mai discutat”, declara atunci Melek.

Femeia spunea că își dorește să fie împăcată cu faptul că a făcut tot ce i-a stat în putere pentru memoria soțului său.

„În sinea mea, în sufletul meu, vreau doar să fiu împăcată și să știu că am făcut tot ce mi-a stat în putință pentru un om care este în pământ și nu poate să își ia apărarea”, mai afirma aceasta.

Mai multe