Meteorologii Accuweather anunță cum va fi vremea în prima zi de școală, pe 9 septembrie

23 august 2024 6:27   Național

Meteorologii Accuweather au publicat deja o prognoză care include și primele două săptămâni din luna septembrie. Așadar se știe cum va fi vremea pe 9 septembrie, prima zi de școală pentru copiii din România. AccuWeather Inc. este o companie media americană din sectorul privat care furnizează servicii comerciale de prognoză meteo în întreaga lume.

Cum va fi vremea pe 9 septembrie, prima zi de școală în România

Până la sfârșitul lunii august, mai multe regiuni vor avea parte de temperaturi de peste 35 de grade. Nopțile se vor mai răcori, dar nu semnificativ. Totuși spre ultimele zile din luna august, canicla se va restrâge și va pierde din intensitate.

Astfel că, luna septembrie începe cu temperaturi de vară, suportabile.

Meteorologii Accuweather au publicat prognoza care include și ziua de 9 septembrie, prima zi de școală din noul an școlar.

Astfel, luni, 9 septembrie 2024, în prima zi de școală, temperatura va fi de 27 grade, cu o minimă de 16 grade.

Săptămâna 9-15 septembrie va aduce temperaturi în scădere, anunțând venirea toamnei.

În week-end, pe 14 și 15 septembrie sunt așteptate precipitații abundente însoțite de descărcări electrice, anunță meteorologii Accuweather.

Cum este structurat anul școlar 2024—2025 

Modulul 1: de luni, 9 septembrie 2024, până vineri, 25 octombrie 2024;

Vacanța de toamnă: de sâmbătă, 26 octombrie 2024, până duminică, 3 noiembrie 2024;

Modulul 2: de luni, 4 noiembrie 2024, până vineri, 20 decembrie 2024;

Vacanța de iarnă: de sâmbătă, 21 decembrie 2024, până marți, 7 ianuarie 2025;

Modulul 3: de miercuri, 8 ianuarie 2025, până vineri, 7 februarie 2025, respectiv vineri, 14 februarie 2025, sau vineri, 21 februarie 2025, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ;

Vacanța de schi/mobilă: o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 10 februarie— 2 martie 2025;

Modulul 4: de luni, 17 februarie 2025, respectiv luni, 24 februarie 2025, sau luni, 3 martie 2025, la decizia inspectoratelor școlare județene/ al municipiului București, după caz, până joi, 17 aprilie 2025;

Vacanța de primăvară: de vineri, 18 aprilie 2025, până duminică, 27 aprilie 2025;

Modulul 5: de luni, 28 aprilie 2025, până vineri, 20 iunie 2025;

Vacanța de vară: de sâmbătă, 21 iunie 2025, până duminică, 7 septembrie 2025

Mai multe